200 de ani de la nașterea lui Mihail Kogălniceanu, om politic, istoric și scriitor

0 42

Mihail Kogălniceanu, om politic, istoric și scriitor, s-a născut la Iași, la 6 septembrie 1817. Și-a început studiile în pensionul lui Victor Cuénim din Iași și la Institutul Francez din Miroslava, județul Iași, și le-a continuat la Luneville (Facultatea de Litere) și la Berlin (dreptul și istoria), conform dicționarului ”Membrii Academiei Române” (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, 2003), notează Agerpres.

A fost trimis la studii la Luneville (între 1834-1835) și la Berlin (1835-1838) împreună cu fiii domnitorului Mihail Sturdza. La Berlin, pe lângă serioase studii particulare, audiază, din 1836, cursurile de istorie și drept ale Universității (la care se înscrie în 1837), orientându-și gândirea în sens liberal și democratic, se arată în ”Dicționarul scriitorilor români” (Editura Fundației Culturale Române, București, 1998; coordonatori: Mircea Zaciu, Marian Papahagi și Aurel Sasu).

Și-a desfășurat activitatea în mai multe domenii, fiind publicist, scriitor, traducător, istoric, editor. A desfășurat o intensă activitate de publicist: în 1838 a preluat de la Gh. Asachi ”Alăuta Românească”, seria nouă a suplimentului literar al ”Albinei Românești”, iar în 1840 a scos revista ”Dacia literară” și ”Foaia Sătească a Prințipatului Moldaviei”, înființând totodată o tipografie și o editură proprie. A scris, de asemenea, în alte publicații ale vremii, precum ”Propășirea”, ”Steaua Dunării” ș.a. A fost profesor la Academia Mihăileană (unde, în 1843, rostește celebrul ”Cuvântul introductiv” la Cursul de istorie națională), avocat, om politic.

A avut însemnate preocupări în domeniul istoriei. În 1837 a publicat, la Berlin, ”Histoire de la Valachie, de la Moldavie et des Valaques transdanubiens”, iar în 1841 a inițiat cea dintâi colecție de documente istorice, ”Arhiva românească”, urmată de ”Letopisețele Țării Moldovii” (trei volume), în care apăreau pentru prima dată cronicile lui Miron Costin și Ion Neculce. A fost membru al Societății de Istorie și Antichități din Odessa, precum și al Societății Orientale din Franța.

În literatură a abordat proza de inspirație autobiografică (”Iluzii pierdute”, ”Un întâiu amor” — Iași, 1841), istorică (”Trii zile din istoria Moldaviei”), de observare satirică a moravurilor vremii (”Fiziologia provincialului la Iași”). ”Excelent observator, cu un spirit ager și cultivat, de un umor intelectual subtil și o ironie distilată, Kogălniceanu vădește o reală dezinvoltură lexicală și un gust literar format prin studii și lectură. În materie de beletristică manifestă certe preferințe pentru francezi, de la autori care i-au marcat copilăria — Fénelon și Florian — până la scriitorii zilei, V. Hugo și Lamartine. Unii dintre ei, în frunte cu Balzac, devin zeii tutelari ai propriei creații, căci, exceptând câteva texte, Kogălniceanu este un scriitor prin excelență livresc” (”Dicționarul scriitorilor români”).

Mihail Kogălniceanu a desfășurat o susținută activitate politică. Participă la Revoluția din 1848 din Moldova, apoi, refugiat la Cernăuți, redactează, în august 1848, documentul intitulat ”Dorințele partidei naționale în Moldova”, precum și ”Proiect de Constituție pentru Moldova”. Documentul ”Dorințele partidei naționale din Moldova” a constituit expresia cea mai înaltă a cerințelor programatice formulate în Principate: autonomia deplină a țării, egalitatea în drepturi civile și politice, libertatea cuvântului și a tiparului ș.a., inclusiv Unirea Moldovei cu Țara Românească, ”cheia boltei fără de care s-ar prăbuși tot edificiul național”, spunea M. Kogălniceanu. Colaborează, totodată, la publicația ”Bucovina”.

A fost apoi unul dintre cei mai aprigi luptători pentru Unirea Principatelor.

Citește continuarea pe Agerpres

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.