50 de ani de la moartea scriitorului Tudor Arghezi

50 de ani de la moartea scriitorului Tudor Arghezi

Tudor Arghezi, poet, prozator și gazetar, s-a născut la București, la 21 mai 1880. Tatăl său, Nicolae Theodorescu, originar din Cărbunești-Gorj, a fost arendaș, apoi funcționar la banca din Pitești, conform ”Dicționarului general al literaturii române”, editat sub egida Academiei Române (Editura Univers Enciclopedic, București, 2004). Identitatea mamei scriitorului este până azi controversată.
A urmat cursurile școlii primare la ”Petrache Poenaru” (1887-1891), apoi gimnaziul clasic, la ”Cantemir Vodă” (1891-1896), după care va pregăti liceul în particular, trecând ultimele examene, pentru clasele a șasea și a șaptea, în 1905, în cadrul Institutului ”Clinciu și Popa” din București.
Tudor Arghezi (pseudonimul lui Ion N. Theodorescu) a debutat în 1896 în revista lui Al. Macedonski ”Liga ortodoxă” cu poezia ”Tatălui meu”, semnând Ion Theo. Este perioada în care îl cunoaște și se împrietenește cu Grigore Pișculescu (Gala Galaction), iar prietenia cu acesta va dura toată viața.
A colaborat în anii 1897-1899 la ”Revista modernă” și la ”Viața nouă”, cu poezii și proză scurtă, începând să folosească pseudonimul Tudor Arghezi. În 1904 scoate, împreună cu V. Demetrius, revista ”Linia dreaptă”, unde publică o parte din ciclul ”Agate negre”, nuvela ”Lotar”, precum și manifestul poetic ”Vers și poezie”.
În februarie 1900, ”nevoia unui refugiu în fața privațiunilor cotidiene, aspirații spirituale și artistice (..) îl fac să intre în cinul călugăresc” (”Dicționarul general al literaturii române”, Ed. Univers Enciclopedic, București, 2004). După o ucenicie la mânăstirea Cernica, îmbracă haina monahală, devenind călugărul Iosif, iar mai târziu este hirotonisit diacon și adus la Mitropolie ca secretar. În 1905 își dă demisia din slujba de diacon. Pleacă în Franța, unde, din legătura cu profesoara Constanța Zissu, se naște în 1905 primul său fiu, Eliazar (viitorul artist fotograf Elie Lothar), conform ”Dicționarului scriitorilor români” (Editura Fundației Culturale Române, București, 1995). Între 1906-1910 a trăit în Elveția, unde a audiat cursuri la Universitatea din Geneva, a frecventat asiduu bibliotecile, practicând, totodată, diverse meserii.
Tudor Arghezi revine în țară în 1910 și începe colaborarea la ”Facla”, ”Viața Românească”, ”Rampa” ș.a. cu versuri, pamflete, polemici. A condus, alături de Gala Galaction, revista ”Cronica” (1915-1916).
În 1916, s-a căsătorit cu Paraschiva Burda, originară din Bucovina, cu care a avut doi copii: Domnica (Mitzura) și Iosif (Baruțu).

Abonează-te la noutăți

Articole asemănătoare