A murit șeful mafiei? A murit pe dracu!

Știrea, reluată cu adăogiri de toată presa, fiecare mai amintind o crimă neglijată , un jaf trecut cu vederea, o bancă spartă, mi-a produs frisoane. Șeful mafiei e mort! E mort cu adevărat? Respiră norodul, trage ozon în piept cel ce urma să fie asasinat, se relaxează cursul valutar. Bravos! Cad de la ferestre gratiile de fier, omul umblă cu oama lui relaxați prin parc, după ora în care primarul/primărița ordonă stingerea economică a becurilor. A murit șeful mafiei și, ca atare, mafia nu mai taie, nu mai spânzură, nu mai regulează politic, nu mai jupoaie – belește cum zic ciobanii – candori. E ca o vindecare generală, ca un vaccin reușit antigripă. Cancerul social și-a găsit leac. Nu va mai ieși nimeni în piață să strige jos mafia, jos nu știu cine. ”Nu știu cine” – fiindcă chiar nu știu cine e cine – a murit! Dumnezeu să-l ierte, fiindcă orice asasin și hoț și ciorditor, chiar și ăla amărât, șparlitorul de portofele, are drept la îngăduința cerească. Iartă-l, Doamne, fiindcă n-a știut ce face, iar dacă a știut nu i-a folosit la nimic, fiind incapabil să se abțină. Ce violator se abține, când victima, legată de doi copaci, îi stă desfăcută în față?
A sucombat, carevasăzică, șeful mafiei! Scriu cu literă mică mafia fiindcă am prins știrea din zbor și nu știu despre care mafie e vorba. Presa lumii e plină de dezvăluiri despre mafii. În copilăria mea se vorbea despre Mafia Siciliană. Am văzut și filme cu Cosa Nostra. Crime, spintecări, ochelari fumurii, ăla de trăda era dat afară din partid, mă rog, din Camorra, turnat apoi într-un zid de beton, ars de nu mai rămânea din ce știa el despre șef nici un muc de lumânare. Acum mafiile s-au înmulțit ca ciupercile. La noi sunt mafia de dreapta, mafia de stânga și mafia de mijloc. La americani a pătruns mafia rusească, iar la ruși mafia americănească. Ajuns acasă, după preumblările mele pe la tiparnițe, legate de o carte pe care am scris-o și, culmea, am și tipărit-o, am căutat prin ziarele on-line să văz cine, mai exact, a dat colțul. Citesc în Ziarul Prahova.ro:
”Şeful mafiei siciliene, Salvatore „Toto” Riina, a murit ieri la vârsta de 87 de ani, într-un spital penitenciar din oraşul Parma, relatează site-ul BBC News. Supranumit „Bestia” şi „Capo di tutti capi”, Riina suferea de mai mult timp de cancer, boli de inimă şi Parkinson. La începutul acestui an, el a cerut să fie eliberat din închisoare pentru a „muri cu demnitate”, o cerere care a fost respinsă. Şeful Cosa Nostra se afla în închisoare din 1993, primind 26 de sentinţe pe viaţă după ce a ordonat peste 150 de crime în Italia”.
Mai încolo aflu că numărul asasinatelor e infinit mai mare, de ordinul miilor.
Așadar a mierlit-o Toto pe care îl credeam film. Un prăpădit care a omorât doar câteva mii de inși și ispășea o pedeapsă, prinsă la bătrânețe, de vreo 2600 de ani de pârnaie, dacă el se dovedea longeviv și cele 26 de sențințe pe viață se nimereau lungi și întregi. Bietul, Toto! N-a prins norocul de a-și ispăși condamnările, trăind căte o sută de ani pentru fiecare pedeapsă!
La noi nu e mafie. Sunt doar mafii. Omoară discret poporul român, cu consimțământul său votant. E ca-n Miorița. Dacă vor să mă omoare la apus de soare să nu-i spui mamei că se supără. Zi-i că m-am însurat în Olanda. Fiind în scădere, reducându-se cu câte un milion de inși pe an, fie din motive de asasinat pe căi naturale, fie din motive de transfer benevol spre alte țări și morminte, n-ai motive să pedepsești. Mă refer la justiție. În lipsa cadavrului, asasinul rămâne liber, chiar dacă e bănuit și alături stau suspiciuni rezonabile rău de tot.
Mă rog, știrea cu Toto ăsta pe care-l credeam mort de când lumea – auzi, a cerut să i se dea dreptul la un sfârșit onorabil, în demnitate! – e un fâs. E de ultima pagină. Toată presa lumii dă țignal că a murit șeful mafiei. A murit pe dracu! E viu, prosper și zâmbește băscălios spre muribunzi.