Adrian Enescu, la un an de când nu mai este. Este!

Adrian Enescu, la un an de când nu mai este. Este!

Plec să cuvântez la o pomenire de un an. Pe 19 august se stingea Adrian Enescu, compozitor și prieten de creație. El e unul din puținii care au descoperit că pământul seamănă cu o notă muzicală, că femeie este o notă muzicală, că noi, banalii, tropăitorii sezonieri prin bătătura lumii, suntem muzică. Reiau, mai jos, ceea ce am scris în zilele în care compozitorul a ales să se dizolve în muzica sferelor și să dispară dintre noi. Dar Adrian n-a dispărut. E și va fi.

În drum spre crematoriu
Nu te pot însoți, Adrian. Nu-mi plac înmormântările. Nici tu nu mergeai la înmormântări, considerându-le o pierdere de vreme. Era un mod de a-ți piti o sensibilitate de care te-ai străduit mereu să te dezici. Ai lăsat Adinei sarcina de a te face scrum, la Crematoriu, pentru a scăpa mai iute de inutilitatea unui cadavru. Mă enervai uneori cu un fel de cinism aplicabil tuturor.
Ai venit la mine brusc, prin anii 80 și ceva. Mare cât un elefant, asudat tot, purtând la subsuoară o carte a mea. Însemnaseși niște poezii pe care le considerai ”colosale”. Mă lași să fac din ele cântece? Te las, dar tu faci muzică de film! Ce te-a apucat? M-a apucat!
Azi ești în drum spre Crematoriu. Îl scriu cu literă mare fiindcă va fi mormântul tău. Ce te-a apucat cu moartea asta? Anul trecut spuneai că te vei retrage din muzică numai când nu vei mai face față modernizării, când tinerii te vor depăși. Păi tu ai fost mereu deschizător de drumuri și de poteci și de autostrăzi în muzica electronică. Discul nostru Electrecord, că pe vremea aceea doar ele se fabricau, primul, pentru că a venit și al doilea repede, ”Bună seara, iubito”, a avut un succes nebun. Rușii au cumpărat 300 000 de exemplare imediat. Inițial trebuia să cânte Sorina Moldvai. Tu o aleseși din spectacolele pe care le făceam eu. Apoi Sorina a fugit în Franța și ai descoperit-o pe Loredana. Mă, mi-ai zis, de parcă erai Columb și descoperiseși America, fata asta are draci în ea. Toate stau pe scenă ca niște lăptuci. Asta are nerv, se mișcă, face ce vreau eu să văd. Parcă mănâncă jar la micul dejun.
Puștoaica de atunci a prins din zbor noutatea muzicii tale, Adrian, poate și versurile mele i-au dat aripi. Ai fost încântat de primul tău experiment pop. Ai făcut muzica unui nou film – al câtelea? – și ai revenit la muzica de scenă. Mă păcăleai – ți-am spun că nu-mi place să scriu pe muzică deja scrisă – luându-mi o poezie din cărți pe care compuneai și apoi mă zăpăceai până scoteam o idee și un vers dintr-un cântec sofisticat, scriind pe muzica ta. Ești un bandit, ți-am zis! Râdeai. Râdeai, beai cafele și fumai în micul tău studio din Empireul de pe Magheru. Acolo sus, la ultimul etaj, aveai numai scule electronice. Plecai în America cu contracte, la mari case de filme. Din toți banii câștigați cumpărai sintetizatoare, microfoane, toate mățăraia de cabluri din care eu nu pricepeam nimic. Zi un la! Laaa! – orăcăiam eu. Uite ce iese. Și făceai Madrigal din sunetul meu. Așa l-ai înregistrat și pe Pino Caramitru care a rostit niște versuri ale mele. Apoi, fără să-i pui față în față vreodată, ai compus piesa cea mai de succes a ta, ”Bună seara, iubito”.
Vino și tu din America, te soma Adina, actriță la Teatrul de Comedie, o femeie caldă și splendidă, care-ți este și acum alături, cernită ca-n tragediile antice, ea care a jucat mereu comedie, în drumul pe care l-ai ales, vino și tu cu un pulover pentru mine, un parfum, un cadou pentru femeia ta. Uită-te la el, îmi zicea actrița, nu mi-a adus în casă decât microfoane!
Da, Adrian, ai plecat fără microfoane spre Crematoriu. Te petrec puțini. De altfel, rari sunt cei care știu că muzica pe care au ascultat-o de atâtea ori e a ta. Gloria rămâne a artistului de scenă. Filmele rulează în generic sau la coadă niște nume în viteză. Între ele apare, la rubrica muzică, Adrian Enescu. E mult, e puțin? E destul pentru o viață în care n-ai obosit să cauți, să inventezi. În micul cortegiu funerar e, din fum și abur clădită, Muzica, femeie pe care ai iubit-o mereu, mai mult decât ai iubit orice altceva pe pământ.
XX
A trecut un an de când a murit Adrian și de când am scris aceste rânduri. M-a sunat Adina Popescu, actrița care a rămas frumoasă și acum, văduvă îndurerată care încearcă să nu transmită celorlalți suferința ei profundă, pe care noi ceilalți, prieteni, cunoscuți, o aproximăm doar. Ai scris ceva despre Adrian, mi-a spus. Când am citit am tot plâns. Nu mă mai puteam opri. Am nevoie de acel text pentru o carte pe care cineva i-o dedică soțului meu. Îl ai? Nu știu, am zis. Ar trebui să fie undeva. A fost publicat de AMPress și nu doar. O să-l caut. L-am găsit. Adina mi-a amintit că din cele circa 25 de piese pop compuse de soțul său, aproape 20 sunt pe versurile mele. Ați fost aproapiați! Da, am fost. Oamenii lucrează uneori împreună și fac lucruri memorabile. Doar nașterea și moartea vin separate, le consumăm pe cont propriu. Adrian a murit fără să mă anunțe. Știa că vine sfârșitul și le-a vorbit verilor lui. Aveți grijă de Adina! – a fost ultima lui rugăminte lumească. Aveți grijă de Adina! N-o lăsați singură. Și Adina, chiar dacă unele rude sunt în țări depărtate, e sunată cu dragoste și căldură și discuțiile țin mult, iar eu dacă o sun atunci și telefonul e ocupat știu că se împlinește testamentul dictat de Adrian, cu ultima lui respirație.
Privesc textul scris acum un an. Aș vrea să găsesc nuanțele acelei tragedii de la distanța care s-a așezat între mine și ea, s-o văd după ce o ceață a timpului acoperă și oglinzile cele mai strălucitoare. Recapitulez momentele de omagiere, scenele care au umplut săli cu muzica lui Adrian, un spectacol ”In memoriam – Adian Enescu”, realizat la Muzeul Pietrei din Sângeru, cu participarea Silviei Dumitrescu și a Adinei Popescu. A fost emoționant, mai ales când Adina a recitat ”Bună seara, iubito”, pe care a rostit-o ” Bună seara, iubite”. Toți au rămas înțepeniți. Era o liniște ca-n Blaga, de se auzeau izbindu-se de geamuri razele de lună. Eu încerc să uit să plâng. Uneori nu-mi iese.
Apare o carte despre compozitorul Adrian Enescu. Va mai fi tipărită o alta, în lucru. E bine, e normal să împiedici și astfel uitarea. Ceea ce face imposibilă așternerea tăcerii peste dispariția sa este muzica pe care a creat-o, a înșirat-o pe note, a suit-o pe ecrane, ca muzică de film, a umplut sălile de cocert ca muzică simfonică. Muzică. Muzica semnată de Adrian Enescu n-are moarte. Textele pe care i le dedicăm noi, doar amână uitarea. Muzica lui o face imposibilă.

 

Nu-ți spun adio, ci doar ”Bună seara”…

Lui Adrian Enescu
Se stinge-n jurul meu înc-o făclie
Am mai rămas să ard pe-aici, dar cât
Se face prea pustiu, e iarnă-n vară
Și nu-mi mai țin copacii de urât
Mor unul câte unul arbori care
Dat-au pădurii sevă, cântec, slavă
Ei care-au chefuit la rând cu zeii
Se sting răpuși de parcă-ar bea otravă
La crematoriu, trupul tău va arde
Ca ultima, din viața ta, țigară
Boemule, fumat-ai toată viața
Azi norul tău cu norii se-nfășoară
Te-ai dus băiete, casa ta-i pe-o rână
N-ai vrut să te mai prindă primăvara
Cine-mi mai pune-un vers pe-altar de note?
Nu-ți spun adio, ci doar ”Bună seara!”
Nu-ți spun adio, ci doar ”Bună seara!”

 

Înmormântați-mă în vânt, spuse el

Nu vreau în cimitir, spuse el, compozitorul Adrian Enescu,
Rezolvând gospodărește ultima chestiune locativă,
Nu vreau în înghesuiala de morți
Morți stratificați
Morți plânși și morți uitați,
Nu vreau în cimitir, spuse el,
În timp ce din ochi viața i se prelingea ca un surâs
Și atunci ce facem cu tine, întrebară viii,
Și întrebară intrigate notele muzicale
Miresele cu care el a dansat toată viața?
Mă faceți cenușă, a zis,
Cenușa devine vânt
Vântul nu se înghesuie, os în os și țurloi în țurloi
Și apoi vântul cântă, vântul cântă, vântul cântă
Ascultați vântul,
Spuse obosit de atâtea explicații prietenul meu
Compozitorul serilor de iubire,
Ascultați vântul
Și înmormântați-mă în vânt
Sicriul lui e mereu alb
Nu obosești să vezi alte priveliști
Ești peste tot și nicăieri
Ca pietrele și ca nisipul și ca notele muzicale
Ascultați vântul, a mai spus el, cu ultima răsuflare,
Iar răsuflarea lui, suită pe aripile vântului, plecă,
Plecă, plecă, plecă…

Articole asemănătoare