Alarmă! De Bobotează ninge și e ger!

Alarmă! De Bobotează ninge și e ger!

De aseară ninge splendid la Sângeru. Din casă, peisajul se vede legat în alb, înnodat peste păduri și dealuri ca o cămașă fără fisuri de culoare. Albul ne ia în stăpânire – dominant, ultimativ, vesel ca o rudă de departe pe care o așteptai. Zăpada e ca-n copilăria mea. Înot prin ea și mă bucur s-o văd, alături, iluminată de zăpezi, pe fiica mea cea mică. Le-a luat în primire, face îngeri pe zăpadă, cum făceam și eu, culcându-se pe spate în plapuma groasă și pufoasă de nea și lăsând amprenta unei cruci umane.
Iarna e și rea, dar refuz s-o percep ca atare. Făcând pârtie spre cotețele vietăților, un șoim mi-a șters de la un pas distanță un splendid porumbel.Degeaba am strigat să-l sperii. Șoimul și-a luat prada și dus a fost. Pe la poarta mea trece în sus și în jos o mașină de pompieri, scoțând sunete asurzitoare și tăvălind zăpezi neîncepute. Ninge încă. E undeva un incendiu și pompierii nu nimeresc ulița. Îl sun pe primar.Era la locul cu necaz. Vi-l dau, zice, la telefon, pe domnul Marian, fratele dumneavoastră. Ce-i! Mi-a luat foc mașina, îmi răspunde. A ars toată. Asta e! Păi pompierii umblă în sus și-n jos prin centrul comunei! Caută incendiul! Nu mai e, zice resemnat frate-meu, niciun incendiu. Spune-le să se întoarcă la bază. Ce mai era de stins, un mâner, o jantă, am stins cu zăpadă. Zăpada, iată , e din nou sprijinul, bucuria, salvarea, când mai e ceva de salvat. În cazul de față nu mai e nimic . O bujie, poate!
Iarnă ca-n povești. Zăpezi ca o dezlegare la încântare. Viscol turbat (noaptea trecută). Bobotează. Unii preoți, speriați de îngheț, au anulat slujba în aer liber de Bobotează la Constanța, Brăila și pe toată Dunărea terminală. Păi Boboteaza tocmai asta e – ger. Cum să interzici tinerilor avântați să scoată crucea din viscolul Dunării? Gerul legitimează botezul în satele României, că la apa Iordanului nu e niciodată atât de frig. Fetele din Sângeru, în copilăria mea, se îmbăiau în noaptea de Bobotează, făcând copci în apa Cricovului, să se mărite. Gerul era purificarea și speranța. Goale, se băgau în apă, printre sălcii, dârdâind în speranța ursitului care se va arăta și le va încălzi inima și sânii tineri.
Poliția a oprit circulația pe jumătate din drumurile din sud. Primarii, din Capitală, din Constanța, din Brăila, fac declarații la televizor, că au luat toate măsurile împotriva viscolului, dar viscolul trece prin ei și printre ei.
E iarnă. E zăpadă. Zăpezile de altădată au venit peste noi ca o divizie de tancuri albe. Șenilele lor mai calcă un porumbel, mai fură o viață, mai înzăpezesc o căruță plecată la furat lemne. Natura își arată fanteziile, iar natura e – zice-se – a lui Dumnezeu. Nimeni n-a oprit până acum viscolul. Nimeni n-a oprit ninsoarea. E ger, zice o doamnă meteorolog coafată roșu, când intru în casă să-mi iau mănuși. Temperaturile vor coborâ la minus 25 de grade! Păi ce-ai vrea să fie de Bobotează, madam? Intrăm în normalitate. Măcar cu gerul, că în rest, mila Domnului!

Articole asemănătoare