Alina Gorghiu dorește un candidat unic al dreptei pentru alegerile prezidențiale. USR nu prea vrea

0 38

Senatorul PNL Alina Gorghiu a scris, miercuri, pe Facebook, din nou despre opțiunea lberalilor pentru alegerile prezidențiale viitoare. El este Klaus Iohannis. USR se mai gândește, iar o variantă ar fi Dacian Cioloș. Gorghiu crede că o fărâmițare a opțiunilor dreptei face jocul PSD.

„Văd că USR reia tema privind candidatul propriu la alegerile prezidenţiale. Şi nu pot să nu mă întreb dacă asta chiar ajută tabăra dreptei în contextul politic actual. La acest moment situaţia este cam aşa: PSD a început să slăbească. Ăsta e un câştig. Pe când PSD slăbeşte, ce trebuie să facă opoziţia? Să se întărească! Cum? Păi suntem mulţi cei care avem experienţă în Parlament şi care ştim că trebuie să existe o tendinţă de unificare a opoziţiei parlamentare. Lupta în Parlament cu PSD este dură. Dar, până acum, nu a fost degeaba. Din contră, PSD a avut destulă majoritate ca să pună un Guvern (şi aşa a făcut mari pagube în economie prin OUG-uri), dar şi noi, cei din opoziţie, am avut destulă pregătire juridică să îi împiedicăm să treacă legile cum au vrut, când au vrut. Au căzut la CCR trei legi foarte dorite de PSD. Legile Justiţiei se întorc în Parlament şi nu vor ajunge în Monitorul Oficial prea curând. Nici cu Codurile nu le va fi uşor. Asta dacă opoziţia va fi unită. Este clar că sunt toate argumentele pentru a spune că este candidatul cel mai bun pe care îl poate avea dreapta. O spun şi sondajele, o spune şi realitatea politică. Aşa stând lucrurile, e clar că ar fi mare păcat să existe rivalităţi, chiar fronturi de luptă, între partidele dreptei. Dacă ar fi aşa, se va face, pe fond, jocul PSD”.
Aurelia Apostol, AMPress

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.