Angela Merkel spulberă cea mai înțepenită prejudecată germană

Angela Merkel spulberă cea mai înțepenită prejudecată germană

Nemții, bărbătoși și exacți, funcționând și sufletește uneori ca șuruburile perfecte, n-au conceput, până la Angela Merkel, că muierile sunt bune să-i conducă și, în general, n-ar avea alte aptitudini decât cele de a le face copii. Ce a făcut nemțoaica asta provenită din Estul german, fostă purtătoare de cuvânt în primul guvern al Germaniei unite, de a fost re și re și re-aleasă cancelar? Cum a asasinat ea o prejudecată? Cum dracu de a votat-o iar cel mai misogin popor din Europa, că așa se zice că ar fi?
Încerc să pun cap la cap niște informații și constatări personale. Madam Merkel e de prin anul 2000 în fruntea unui partid, în opoziție o vreme și victorios din nou azi. E o femeie pe care n-o dă afară frumusețea din odaie, ușor oablă, fără un șarm special. Merge de parcă ar cădea pe o parte, trasă de capul care-i atârnă pe un umăr. Adversarii politici i-au tot publicat, spre a o compromite, o poză în pielea goală, când, studentă fiind, umbla pe o plajă de nudisti să se bronzeze. Demonstrația că e urâtă n-a ținut fiindcă toate femeile sunt frumoase, cum scriu eu, cu îndreptățire, într-o poezie. Au încercat s-o demoleze că-i proastă și nu le-a ieșit, fiindcă Merkel are în chimia ei cerebrală inteligență cu duiumul. Au apăsat pe argumentul esențial la nemți că, femeie fiind, n-are vocație de conducător. Haida-de! Nemțoaica a dialogat polemic cu Putin și n-a ieșit șifonată, dimpotrivă. S-a luat de guler cu Trump, ghiolban în raporturile cu femeile, și nu mi s-a părut nici intimidată și nici înmuiată erotic de bărbăția politicianului de peste Ocean, obișnuit să-și cumpere femeile ca pe ghete. Cu câteva vorbe, spuse apăsat, i-a tăiat microfonul blondului guraliv de la Casa Albă. Nemților le-a cam plăcut asta. Și cred eu că le-a mai plăcut ceva. Germania, sub bagheta de femeie  a Angelei Merkel, este cea mai puternică economie a Europei. Peste Marea Britanie, peste Franța, peste Spania și Italia la un loc. Nemții o duc, ca indivizi harnici și puși pe treabă, bine. Legile sunt aspre și respectate. Corupția e la cota de jos, iar nemțoaica Merkel nu a fost atinsă de nicio bănuială de corupție, singura ei boală fiind iubirea de Germania. Păi nu-i destul spre a fi votată?
Aud de la un vecin: iar a venit nenorocita asta care a distrus Europa! Cum a distrus-o? Păi a adus imigranții să facă asasinate și să ne violeze femeile! Subiectul e greu de desfăcut aici din numeroasele feșe, otrăvuri și scutece în care-i băgat. Ce pot spune acum, dincolo de coșmarul marilor mișcări de populație de pe glob (inclusiv țara mea e una care cotizează cu un sfert din populație, chiar o treime, la marile migrații), e că Merkel a cântărit rece subiectul. Germania, cu o economie în creștere reală vertiginoasă (nu pe hârtie, ca la noi) avea nevoie ca de aer, de forță de muncă. A primit un milion de străini din țările aflate în război civil. Între ei sunt și extremiști. Poate unul la o mie sau la o sută de mii, poate mai mulți. E un risc. Dar milionul de nord africani și sirieni și libanezi și… a intrat în salopete de muncitori și-n halate de doctori și ingineri și-n ce-or mai fi ei și lucrează. Opoziția a strigat că Merkel omoară Germania. Vecinul meu strigă că Merkel omoară Europa. Așa să fie? De ce au votat-o, majoritar, nemții? Sunt nemții niște votanți idioți? Eu cred că au votat-o fiindcă economia lor e pe primul loc în Europa. Au votat-o, femeie fiind, că nu-și pleacă zulufii pieptănați vag, nici în fața lui Putin și nici a lui Trump și a nimănui. Au votat-o fiindcă, asumându-și riscul de a aduce câțiva scelerați în țară, a acoperit un milion de locuri de muncă, poate mai multe dacă mai pui la socoteală și românii noștri care se strigă de pe schele în limba de acasă. În România nu mai găsești un salahor, iar firmele dau faliment din lipsă de lucrători. A cântărit bine sau rău Merkel, o muiere politică tare de pe glob? Nu știu. Nemții, însă, știu și au spus asta la vot.

Abonează-te la noutăți

Articole asemănătoare