Stelian Tănase: CURVA CU BON FISCAL

stelian-tanaseN-aveți chef de o curvă ? mă întreabă şoferul de taxi. Oh, ba da ! fac eu. Nu frecventez specia, nu am fost niciodată într-un bordel, dar voiam să văd ce se întîmplă. Romanul la care scriu mai are nevoie de multe date. Şoferul scoate o broşura cu 10-12 poze şi–mi zice ”pe alese !” Seamănă foarte mult cu mutrele rujate, oxigenate din anunţurile din presa tabloid care oferă masaje, escortă etc. “Preturile sunt oK, de criză ! Sunt fete de comitet şi discrete.” Refuz, e tîrziu, mă duc acasă etc.

Nu e primul şofer care-mi oferă asemenea servicii. Am mai întîlnit “peşti” în Gara de Nord acostînd provinciali, în diverse localuri. Sau se apropie unul de masa unde stai la taifas cu prieteni şi te întreabă dacă nu ai vrea să cheme nişte fete să va simţiţi bine. Adesea chelnerul face acest serviciu. Mi se pare mie, dar prostituţia a devenit o industrie în România ? Le-am văzut pe fete prin diverse cartiere din Bucureşti, (Mătăsari, Dristor, Gara de Nord, lîngă Spitalul Militar, pe Calea Moşilor, în Rahova ). Apar vesele pe şosele spre Sinaia şi Constanţa… Vine vara, fetele vor ieși la produs cu miile (între 27.000-43.000 cf unui raport OMS) … Firește, Poliția va fi quasi absentă. România e o țară mișto. cu de toate, bani să ai că distracție e.

(text publicat pe blogul scriitorului)

Parteneri