Asasinul din camera ta

 

Am urcat în autoturismul superluxos, cu dotări multiple, al unui politician de vârf, plecând de la o emisiune de televiziune, unde distribuisem fiecare opinii deștepte sau neroade. El s-a oferit să mă ducă acasă și n-am refuzat. Era târziu și nu se zărea un taxi în preajmă. Bolidul cu interioare din piele avea un bord ca de avion, inclusiv televizor. Ce faci cu ăsta? Ce se face! Vreau să văd ceva, văd!
În sat s-a nimerit să bat la poarta unui fost coleg de școală. Aveam o treabă cu el. Se auzeau voci din casă și mi-am dat seama că bat degeaba în poartă, așa că am mers și am ciocănit în ușă. Încet întâi și apoi mai tare. Mă gîndeam că se ceartă cu nevastă-sa și am nimerit un moment aiurea. A ieșit buimac într-un târziu. Scuză-mă, zice, mă uitam la ..și mi-a spus numele emisiunii care-l ținea lipit cu ochii de televizor la prânz. Au aselenizat iar americanii?- am zis eu ironic. Fusesem cu el, adolescenți fiind, cu bicicletele la Podenii Noi, sat aflat la 12-15 km de Sângeru, unde unul din băieți avea o verișoară cu televizor. Așa am văzut, pe la orele 5,00 dimineața cred, coborârea istorică a primului om pe Lună. În satul meu nu se introdusese curentul electric. Acum, din toate casele te trăznește o imensă hărmălaie. Ăla mic se uită la desene animate, bunica – în separeul ei – la slujba Patriarhiei. Sunt țărani care și-ar pune, dacă se duc la coasă, televizorul în capul locului, să cosească și să se uite la ce arată sau cântă ăia. E o confiscare totală a individului, prizonier benevol al unei industrii de omorât gândul propriu. Când și de ce să mai gândești dacă televizorul, cu doctele și talentatele lui personaje, îți oferă, ca la magazinele cu alimente gata preparate, gânduri la pachet?
Ai mei știu asta. Acolo unde mă retrag, unde scriu, unde șed pe gânduri, televizorul e din start omorât. Nu-l deschid nici dacă anunță începerea celui de al treilea război mondial. Anul ăsta am ascultat, cu ai mei alături, concertul de An Nou de la Viena. Atât. Să nu fiu înțeles aiurea. Nu neg rolul peretelui mișcăcios și gălăgios din odaie. Dar prea a luat tot din gândul omului care, încet, încet își pierde facultatea de a măsura viața cu mintea lui. Bibliotecile sunt dăruite gratis, cum au făcut nepoții unor reputați juriști din Vălenii de Munte care, moștenind niște mii de cărți și găsindu-le nu doar inutile, ci și inestetice în fizionomia nouă a casei, le-au dat cui a vrut, numai că mulți nu le doreau. Casa, automobilul, podul, bătătura au, toate, electronica lor asasină și gălăgioasă. Când să mai filosofeze omul, când să-și mai tragă sufletul? E o frică nebună de plictiseală. Păi dacă nu mă uit la televizor, zice o rudă a consoartei, care știe toate personajele unor seriale turcești, ce să fac? Păi te uiți în tine, era să zic, dar am tăcut.
În perioada în care America descoperise tonomaturile din baruri, un evreu plecat din Europa să-și găsească un rost, și-a tot dat întâlniri la o cafea cu oameni cărora le fusese recomandat sau cu care reușise el un contact. Numai că în toate barurile urla muzica.Venea un negru, să zicem, băga un dolar și trei minute cânta ce plătise ăla pentru toată lumea. În respectivul vacarm era imposibil ca emigrantul să spună la ce se pricepe, ce-ar vrea să facă. Așa i-a venit ideea ”Discului cu liniște”. Pe care a și brevetat-o și a și avut succes. Toate barurile americane aveau, după o vreme, discul cu liniște. Voiai să schimbi o vorbă cu ăla cu care te întâlneai, băgai și tu un dolar și trei minute cânta liniștea. Ei bine, în lumea prin care mă mișc, mai ales cea a satelor, nu mai există simbolicul disc cu liniște. Omul, băgat el însuși în priză, ca un radiator și ca o mașină de bărbierit, nu intră bine în casă și dă drumul televizorului care cântă pentru el, vorbește pentru el și, ce-i grav, gândește pentru el. Asistăm la marea deposedare de gânduri a individului. Păi dacă sunt singur, mă plictisesc, zice Nicu, prietenul meu. Am vrut să-i spun că doar proștii, rămași singuri, se plictisesc, dar m-am răzgândit, mai ales că el nu-i prost, dar s-a lăsat, ca mai toți, confiscat de gângania electronică din odaie. Ea a devenit un drog, e mai rea ca tutunul și alcoolul, omoară în copii fantezia și sugrumă din fașă libertatea de a visa. Visează, în locul tău, Andreea nu știu cum și Mihaela spanac. Pralea, care s-a aciuat la mine, părăsit de nevastă și copii, stă,în odaia lui, cu televizorul pe care i l-am făcut cadou, tot timpul pornit. E pe populară. Așa adoarme, așa se scoală. La ce te uiți? Nu mă uit la nimic, zice el, dar de ce să-l mai opresc dacă tot merge?

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.