Astăzi, la Cluj Napoca, încep Campionatele Europene de gimnastică artistică

Astăzi, la Cluj Napoca, încep Campionatele Europene de gimnastică artistică

La 60 de ani de la prima manifestare de acest gen găzduită de România, miercuri iau startul Campionatele Europene de gimnastică artistică la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. A sosit și Nadia Comăneci din America, marea noastră campioană și unica din lume cu un asemenea palmares. La startul competiției, conform Agerpres, se aliniază 274 de sportivi (168 la masculin și 106 la feminin) din 37 de țări.Formatul competiției care se va desfășura în perioada 19-23 aprilie este unul individual, ceea ce înseamnă că la Cluj-Napoca nu vor avea loc concursurile pe echipe la feminin și masculin. Conform regulamentului Uniunii Europene de Gimnastică , concursul pe echipe se desfășoară la Campionatele Europene o dată la doi ani. Nadia Comăneci și-a exprimat speranța într-o revenire pepodium a gimnastelor noastre. Ultimele competiții europene și mondiale de acest gen ne-au declasat serios iar gimnastica artistică feminină a fost departe de anii ei de glorie. Observatorii vieții sportive spun că nu trebuie să ne entuziazmeze faptul că ”jucăm acasă”, în sporturile care se întrec acum la Cluj Napoca, galeria având un rol minor. Și totuși, hai ai nostri!
Mădălina Stoica, AMPress

Abonează-te la noutăți

Articole asemănătoare