A.M. Press
Ultimele stiri din Romania!

Atunci când ajunge la bătrânețe, vulturul face un lucru uimitor! Putem învăța de la el…

0 6.183

Atunci când ajunge la vârsta de circa 40 de ani, ghearele vulturului devin foarte lungi și încovoiate și nu îi mai permit să înhațe prada. Și ciocul său devine prea lung și încovoiat ca să îi mai permită să mănânce. Penele de pe aripi și piept devin foarte dese, metalice parcă, îngreunând mult zborul.
Atunci el zboară spre cuibul său aflat pe vârful stâncii și începe să lovească violent cu ciocul în piatră, până când ciocul cade… Apoi așteaptă să-i crească din nou ciocul, cu care el își smulge ghearele. După ce îi cresc alte gheare,vulturul le folosește pentru a rări penele de pe piept și aripi… Astfel, după cinci luni de durere, înfometare și suferință, având cioc și gheare noi, vulturul mai poate trăi încă 30 de ani!
De multe ori, pentru a ne continua viața, noi trebuie să trecem prin anumite schimbări, care de multe ori sunt însoțite de durere, frică și îndoială. Amintirile și obișnuințele din trecut dispar treptat, lăsând loc pentru altele noi.
Anume această eliberare de greutatea din trecut ne oferă posibilitatea să ne continuăm viața și să ne bucurăm de ea, fiind pregătiți pentru tot ce ne așteaptă în viitor!


APRECIAZA ARTICOLUL !

Mai mult pe revistasufletului.net

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site web foloseste cookie-uri pentru a va imbunatati experienta. Vom presupune ca sunteti de acord cu asta, dar puteti renunta daca doriti. Accept Citeste mai mult