Au plecat toți, mai întâi fără copii și fără nepoți

Au plecat toți, mai întâi fără copii și fără nepoți

 

Au plecat toți, au plecat toți
Mai întâi fără copii și fără nepoți
Dar în grabă s-au întors, fiindcă au uitat
Poarta neîncuiată și calul neadăpat
Apoi au luat ce mai era de luat
Pe bătrân cu sila l-au îngropat
Și au plecat de astă dată definitiv
Cum ai trage la gura sacului un tiv

Una câte una au migrat amintirile și ele
Cine să le mai înșire, ca pe mărgele
Fiindcă amintirile cer pe cineva de amintit
La clacă de povestit
Poveștile n-au mai fost spuse
Gurile fiind toate apuse
Săruturile s-au șters din sărutat
Fete n-au mai fost de furat
Au fugit, au fugit cu toții
De parcă din urmă, în hoarde, veneau hoții
Iar ei nu se mai simțeau în stare
Să le stea potrivă, cu pieptul dârz la cărare

Ca o buruiană pustie
E fosta livadă și fosta vie
Doar un ecou, doar un ecou
Parcă s-ar mai auzi din neclocitul buhelor ou
Din visul nopții care-i visat
De cineva care-a fost pe aicea uitat
Pe-o strachină de lună jumătate
Picioarele lui se văd atârnate
Printre iele
Și printre uluci de stele
Doar el, doar el încearcă să mâzgălească din sicrie
Pe a cerului întunecată hârtie
Cu cerneală de fantome și pacoste
Povestea satului care nu mai e
Nu mai e
Nimeni în ochiul satului pustiu
N-a mai revenit să-l clipească viu

Lucian Avramescu, 30 iulie 2017, Sângeru

Abonează-te la noutăți

Articole asemănătoare