”Cartea fără nume” de Lucian Avramescu, lansare la Palatul Culturii din Ploiești

”Cartea fără nume” de Lucian Avramescu, lansare la Palatul Culturii din Ploiești

 

Lansarea volumului ”Cartea fără nume” – teatru și poezie – de Lucian Avramescu , are loc pe 21 noiembrie, orele 12.00, la Palatul Culturii din Ploiești. ”Am luat această decizie, spune autorul, îndemnat de un prieten, Mircea Mihăilescu, ploieștean, care a apelat la orgoliul meu de găzar. Cum s-o lansezi la București? Ești cetățean de onoare al acestui municipiu, pe aici au lăsat urme Caragiale, Nichita. Decide iute și nu dezerta de la obligațiile sufletești! Și am decis. Așa că prima ieșire în public cu această carte de aproape 600 de pagini, deschisă de o piesă de teatru, va fi găzduită de Biblioteca Județeană, în clădirea istorică a Palatului Culturii”. Mihaele Rus și Paul Niculae, actori de marcă ai Teatrului ”Toma Caragiu” din Ploiești, vor pune în scenă un act din această piesă intitulată ”Să nu furi niciodată o mireasă”, ne-a mai spus autorul. Directoarea Bibliotecii Județene, doamna Mihaela Radu ne-a declarat, la rându-i, că ”va fi un eveniment” și mizează pe un public iubitor de carte și al operei ”poetului iubirii”, pe versurile căruia sunt zeci de cântece, unele, cum ar fi ”Bună seara, iubito”, extrem de îndrăgite. Vor vorbi despre carte și autor, fostul ministru al Culturii, Ionuț Vulpescu, realizatoarea de televiziune Marina Almășan, ale cărei începuturi în presă au fost marcate de poetul care i-a descoperit, între primii, vocația scrisului, violonistul Alexandru Tomescu, nepot al autorului. Nu sunt excluse momente artistice surpriză. Și-au anunțat deja participarea personalități din București și nu numai. Vom reveni cu detalii.
Giorgiana Radu, AMPress

Articole asemănătoare