Ce naiba, poete, unde ți-ai pierdut optimismul

Ce naiba, poete, unde ți-ai pierdut optimismul

Ce naiba, poete, unde ți-ai pierdut optmismul
Scrii de parcă ți-ai lua adio de la toate
Să fie iarna de vină, sau lumea a devenit irespirabilă?

Întrebă-mă, zic,
Fiindcă oricum nu știu să-ți răspund
Cocoșat de atâtea întrebări
Le mătur de la ușă în fiecare dimineață
Și ele se adună iar, ca frunzele toamna,
Ca îngerii gălăgioși trimiși să-ți strice ziua,
Ca anunțurile despre un nou cutremur în Vrancea

Ce naiba, poete, unde ți-ai pierdut optmismul,
Să fie iarna de vină, sau lumea a devenit irespirabilă?

Întrebi degeaba, zic,
Fiindcă am pierdut de mult răspunsurile
Iar întrebări nu mai pun
Lumea e, am citit undeva, respirabilă,
Gustoasă ca o murătură scoasă din butoi,
Rumenă ca un dovleac,
Dar pot crede eu o știre?
O știre se verifică din mai multe surse,
Iar surse n-am,
Dumnezeu tace de câteva mii de ani,
Prietenii plecați la el nu mai dau un SMS,
Iubitele s-au măritat, obosite să mă tot aștepte, cu alții,
Pe cine să mai crezi, să mai întrebi,
Când Atotștiutorul refuză să dea cel mai mic detaliu?

Ești pesimist și nu-mi placi, mai zise ea sau el,
Sau eu însumi, privindu-mi moaca în oglindă
Cu intenția să-mi cosesc barba,
Nu mă plac, dar ăsta-i secretul care m-a ținut în viață,
Sunt sătul de prea mulți optimiști,
Înaintea plânsului oamenii au inventat dansul,
Eu n-am chef azi să dansez, cu toate că-s un bun dansator,
Azi n-am chef să glumesc, cu toate că râd cu poftă adesea,
Nici să plâng de mila nimănui n-am chef
Și atunci? Și atunci, ce? E o zi,
Curge și ea,
Vagon dintr-un tren care ocolește gările
Fiindcă n-are chef de strângeri de mână,
De fățarnice revederi.
De bagaje pe care trebuie să nu le pierzi,
De făcut bezele de la geam,
Azi călătoresc fără bagaje,
Azi n-am acte de identitate,
Azi soarele se suie pe cerul cafeniu
Asemeni gușterelui care escaladează o spinare de lup
Lucian Avramescu, 2 noiembrie 2017, Sângeru

Articole asemănătoare