• Home
  • Editoriale
  • Colindul n-a murit. ”Uite ca oțelul!” sudează veșnicia

Colindul n-a murit. ”Uite ca oțelul!” sudează veșnicia

Lucian Avramescu

De la prima oră a dimineții, ultima din decembrie 2016, casa mea din piatră și Muzeul Pietrei suntem colindați de ulcelele înfofolite, uneori în zdrențe, ale unor copilași. Mulți, cei mai mulți, vin din Țigănie, cartier prolific al margirii nordice a satului. Unii, pe un ger rău, sunt înveliți în subțirea coajă de ou perforat a unor pulovere moștenite pesemne de la frații mai mari. Casa mea e una dintre cele, puține din sat, care primesc.Unele nu mai primesc cu colindul fiind închise sezonier, de zece, douăzeci de ani, din pricina plecării în concediu în Spania și Italia a proprietarilor. Primiți cu colindul? Primim. Majoritatea mănunchiurilor de trei, cinci, șapte ulcele cântă, cu mici excepții, finalul de sorcovire, colindul fiind greu de memorat și inutil. ”Sorcova, vesela/ Să trăiți, să înfloriți/…Tare ca fierul/ UITE ca oțelul!”. ”Iute”, încerc eu o blândă corecție inutilă! Următorul pâlc cotropit de ger, repetă: ”Uite ca oțelul!” Memoria a înghițit ireparabil spunerea prinsă după ureche, din zbor, ca pe un fluture defect, iar copiii țiganilor din Sângeru, cei mai mulți cu bunici botezați de bunicul meu, Victor, cântă la porți și ferestre, astfel. Poate că așa se naște noul colind. E, până la urmă, o metaforă care evocă uitarea oțelului, fiindcă oțelul la noi a devenit uituc, nu mai știe de el, s-a topit din topitorii.
Când încercam să notez aceste gânduri a venit, cu alte trei fete, și fiica mea, sorcovindu-ne cu cântece ample. Celelalte-s la liceu, în Ploiești. Ea e în clasa a treia, cea mai mică, ghem înfofolit. Unde mai mergeți? Au plecat de la casa învățătoarei, a cărei fiică, Elena, e animatoarea grupului. ”La Mireș!” – a venit răspunsul, pe patru voci. Mireșul e unul din cele câteva sate ale comunei. E departe. Lumina zilei bate de sus, ca un semafor înghețat și, oricum, ar fi imposibil să le interzic. Și eu colindam Mireșul, sat frumos de sub dealuri, stânci și cascade.
”Sorcova, vesela/ Să trăiți, să înfloriți/ Tare ca piatra/ UITE ca săgeata!” Uite că se apropie Anul Nou și mai trece un crâmpei de veșnicie prin noi și peste noi. Afară e un soare imobil, cu dinți. Tradițiile, cu îmbunătățiri, merg mai departe. Poporul român rămâne viu și frumos, nițel zgribulit, nițel jerpelit, cu copiii care supraviețuiesc, unii dintre ei, chinuit, care agață totuși o legătură imperfectă prin vremi, dar legătură. Colindul merge mai departe. La mulți ani, de la Sângeru, popor al meu, agitat, absent și etern folcloric!

Parteneri