Comentariu la o poză de copil

Comentariu la o poză de copil

Fiica mea a postat această fotografie pe care i-am făcut-o eu, după prima mare zăpadă a acestei ierni, într-un balcon  încă nemăturat cu totul de neaua abundentă. Fotografia e făcută în balconul casei părintești din Sângeru. Se văd, peste șosea, turlele bisericii vechi, în al cărei pronaos se află portretul Regelui Mihai și sus, în spate, dealul Ciortea, din piatră, parte a dealurilor Istriței. De la Pietroasele a fost culeasă Cloșca cu puii de aur. În spate încep munții spre Brașov. Spre apus, te duci cu privirea spre Slănic Prahova. Soarele, zgârcit azi, răsare din stânga, unde-s Castelul – în ruină – al Doamnei Neaga, cea care a fugit de turci, păcălidu-i cu calul potcovit invers. La dreapta, dacă te uiți peste Mănăstirea Apostolache, călătorești prin aerul zilei, cu ochii, spre Slănic Prahova și Vălenii de Munte. Nu cred în exactitățile matematice ale unei poze. Găsind-o pe aceasta, în postările fiicei mele, am descifrat nițică istorie, un pic de geografie zonală și, pe dedesubt, amintiri cu duiumul. (L. Avramescu)

Articole asemănătoare