Cum puteți strivi sufletul unui bob de fasole?

Cum puteți strivi sufletul unui bob de fasole?

 

Domnul Facebook, remarcând memoria mea selectivă, îmi amintește că azi, dar un azi de acum doi ani, am publicat un articol cu titlul de mai sus. L-am citit amuzat, așa că-l repostez pentru semnificații. Deci…

Mă găseam la o masă simandicoasă în București. Nu mai țin minte cine m-a invitat și de ce mă găseam acolo, între niște bărbați politici, cu părul vopsit, ei fiind de vârsta mea, iar cei mâncați de calviție, cu trei floace pe frunte, ar fi trebuit să le arate cum erau, adică albe, ca ale mele. Un fost premier, care săptămânal își uită pigmentul părului, apărând la televizor când cu sprâncenele negre, ca pana corbului și părul maron, când invers, era și el, blond auriu, acolo. Câteva doamne, unele cu coc, mă provocau să le spun poezii și eu le-am răspuns că o fac cu drag, cu o singură condiție: să mă sui pe masă. Firește că nevastă-mea m-a țintuit în scaun, știindu-mi pasiunea pentru Esenin și capacitatea de a o face.
În fața mea, în acel separeu, se găsea o doamnă care-și etala distincția sub o coafură masivă și-și pitea vârsta sub trei straturi de alifii scumpe, fără folos. Nu a tăcut o clipă și, declarându-se ostentativ vegetariană, m-a certat cu oftaturi lungi auzind că la țară, de unde mă trag și eu, copiii sunt în stare să omoare găini. Dacă soțul e plecat, băiatul mai mare din bătătură ia gâtul găinii cu un satâr, fiindcă i-o cere mama. În unele sate, găina e tăiată de femei, care nu se încurcă în fasoane. Și găina din alimentară e tăiată industrial, cu un cuțit care omoară deodată 100 de păsări. Sper că n-ați făcut și dumneavoastră așa ceva? – m-a interogat, deschizând îngrozită ochii, doamna din Bucureștii lumii bune. Nu mai țineam minte exact dacă am tăiat sau nu găini sau porc, dar am simțit nevoia s-o provoc. Da, doamnă, zic, la 15 ani tăiam și elefanți. Tata nu tăia nimic și bunica mă trimitea cu găina la subbraț până dădeam de un bărbat pe uliță. Negăsind, o tăiam eu! Dumnezeule, dumneavoastră care ați scris atâtea poezii sensibile să dovediți o asemenea cruzime?
Da, doamnă, zic, am uneori remușcări, mă zvârcolesc în somn, regret, mă rog celui de sus să mă ierte. Doamna m-a încurajat și m-a îndemnat să fac ce face ea care era vegetariană. Mâncați ce mănânc eu! Masa etala destule rumeneli care doar vegetale nu erau. Ea alegea cu grijă, de pe un platou, din vecinătatea icrelor negre, boabe albe de fasole, înșirate decorativ lângă o lăptucă. Am privit-o, strivind în foștii ei dinți naturali, un bob de fasole și am mimat groaza. Cum puteți face asta, doamnă, aproape că am strigat? Ce? Să striviți cea mai candidă și nevinovată vietate a grădinii! V-ați gândit vreodată cum crește, din acel bob de fasole care-i la fel de viu ca un ied, un mugure mic, dicotiledonat, apoi vietatea vegetală se desface în lujeri care se avântă pe arac spre soare? Cum puteți sfărâma doamnă, în delicații dumneavoastră dinți, un bob de fasole care ascunde în el toată speranța de viață a universului? Cum puteți fi atît de crudă, ca o leoaică ce sfârtecă gazela?
Convivii se uitau spre noi, iar discuția, care părea să se desfășoare în doi, a lunecat spre toți, ca o sticlă de ulei spartă care înmoaie rochii și distruge armonii de costum asortat la cravată.
E bine să fii vegetarian? Dacă iubești animalele de ce înfuleci un biftec? De ce-i asasin doar cel ce taie vițelul și nu, măcar complice, cel care cumpără halca din măcelărie?
La despărțire, m-am arătat marcat de ce văzusem. Păi ce văzusem? O cucoană sfărâmase între dinți, ocolind icrele, boabe mari de fasole, cele care ar fi putut bucura primăverile cu un lan verde și înmiresmat. Ea, cea care mă certase pentru pieptul de pui din farfuria mea, piept rumen care a rămas până la urmă aproape întreg. Doamnă, nu m-am abținut luându-ne la revedere, știți că florile din ghiveci plâng când nu-s iubite? Știți câtă candoare și câtă sensibilitate se găsesc în frunzele de pătrunjel și-n nevinovata salată?
Acasă m-am gândit dacă, furat de pledoarie și dorind s-o pedepsesc pe cucoană, n-aveam cumva dreptate. Ce viu e un fir de pătrunjel pe care-l paștem pentru ciorbă, ca ierbivorele! Am tăiat vreodată, nu găini, ci fire de pătrujel? Mi-e greu să mă gândesc. Ce ziceți de un meniu din roci? Dar și pietrele au suflet.

Abonează-te la noutăți

Articole asemănătoare