Cum s-a culcat ea cu primul bărbat și cu ultimul bărbat

Cum s-a culcat ea cu primul bărbat și cu ultimul bărbat

 

Firește, din curiozitate, ea s-a culcat cu primul bărbat
și a observat cum umblă el prin trupul ei
de parcă mâna un tractor
și era cumplit de obositoare munca asta a lui
până când și-a încheiat pantalonii și a plecat.
Apoi, tot din curiozitate, s-a culcat cu al doilea bărbat
care și el a arat adânc trupul ei
și ea a simțit un fel de compasiune
că bărbatul acela muncea atât de mult
încât i-a venit să-l întrebe dacă nu era mai bine
să stea de vorbă
dar el era prea prins ca s-o poată asculta
iar când și-a tras hainele pe el
era prea târziu pentru a-l mai întreba ceva.
Așa s-a culcat ea cu toți bărbații care-i cereau
s-o facă și toți îi cereau s-o facă iar ea nu s-a opus niciodată
cu toate că n-a reușit să înțeleagă
la ce folosește toată nădușeala asta
și ei plecau mult prea repede
încheindu-și în același fel
pantalonii lor care miroseau a mosc și tăbăcărie.
Într-o zi s-a întâmplat
ca un bărbat să nu-i mai ceară nimic
și așa a rămas el privind prin ea ca printr-o fereastră
care dădea, poate i s-a părut numai, spre dimineața care se desfăcea afară
și spre cerul umed
și bărbatul acela vorbea, povestea ceva rar
din războaiele lui
și era primul bărbat pe care l-a auzit vorbind.
Nu aflase până acum că bărbații pot vorbi,
toți gâfâiau doar
și apoi iute plecau nu înainte de a-și încheia pantalonii lor cu miros de capră.
Se făcuse seară
și nu se mai sătura să-l asculte pe bărbatul acela
coborât din preerie
și el mirosea parcă a nemărginire
iar în ochii lui căprui sau albaștri sau verzi
fiindcă se făceau căprui când vorbea despre singurătate
și verzi sau albaștri când duios o descoperea alături iar ea îl asculta
cu nesaț să nu-i piardă un cuvânt.
Apoi, nu știe cum, a lunecat în brațele lui
iar brațele lui au cuprins-o încet
iar femeia din ea, care nu îmbrățișase niciodată pe nimeni
care nu mângâiase niciodată tractoarele acelea care-i arau trupul
a simțit nevoie să mângâie și să sărute.
Așa a descoperit
că se făcuse lumină în inima ei
iar trupul ei devenise vioară
De atunci bărbatul acela îi aprinde focul iarna în sobă
și-i mângâie pe creștet copiii
iar de sub șuba lui care adie a nemărginire
scoate uneori o turtă dulce sau un ghiocel
pe care i le dăruiește și ea știe că
nimic nu e mai de preț decât aceste daruri sărace.
24 noiembrie 2014, Sângeru (Din volumul sub tipar ”Cartea fără nume” – Tetru și Poezie)

Articole asemănătoare