Cum să lauzi pe cineva, zicându-i ”măgar”!?

Lucian Avramescu 1 1

Am citit cândva o minunată laudă adusă de Nichita Stănescu lui Fănuș Neagu. Brăileanul îl vrăjise pe ploieștean cu puzderia peștilor lucioși și stranii și întortocheați în apele vorbei de nu se mai sătura ascultându-l, iar el, Nichita abia de apuca să scoată un diftong. Ceva de genul ăsta țin eu minte, admirând bucuria unui mare poet de a descoperi poezia unui mare prozator și vorbirea lui în dodii și-n lăcuste și-n vrăbii. Azi, căscând o carte la jumătate, am dat de un text al lui Nichita în care scrie – mamă, ce m-am speriat! – despre ”măgarul” ăsta de Fănuș Neagu. Dumnezeule, mi-am zis, schimbători în rele sunt scriitorii între ei, iuți la mânie și supărare, pricioși și anapoda în zmintoșenia lor. Am citit mai departe și am rămas uluit cum se poate preschimba apa în vin și vorba, care pare insultătoare, în mângâiere de dragoste și șoaptă de alint. Nichita scrie că măgarul de Fănuș e cel care-l duce în spinare pe Iisus, intrând cu el pe porțile Ierusalimului. E măgarul sfânt și minunat al limbii române, cărând povara unor metafore și simboluri fără egal. Cam așa ceva.
Mi-am reamintit, cu acest prilej, și necazul meu de pe la începuturile AMPress, când o tânără corespondentă din Buzău m-a băgat în bucluc. A transmis o știre la rubrica de fapt divers, prin care relata că preotul dintr-un sat, Ștefănești parcă, a intrat băut bine, ziua în crâșma satului, călare pe un măgar, spre amuzamentul enoriașilor. Popa m-a dat în judecată, pe mine ca șef al instituției, iar tânăra ziaristă, pe care o angajasem la insistențele unui scriitor prieten, s-a dat dispărută. Am ajuns la Buzău, la Tribunal, după mai multe chemări. M-am uitat pe coridoare să identific reclamantul, cu față bănuită de preot. Rămăsese, venit ca și mine din zori, un tip rumen la obraz, bărbierit proaspăt, care fuma Kent. Doar eu aveam barbă. Nu putea fi ăsta Sfinția Sa. Când, pe la orele 11.00, am fost chemat în fața completului alcătuit din trei doamne care nu mi s-au părut a mă privi cu vrăjmășie, a intrat și popa, secondat de un avocat gălăgios și alte două persoane. Necazul era că, prin redactorii mei, aflasem că pe raza a trei sate nu exista niciun măgar de tracțiune sau călărie, iar preotul, care trăgea într-adevăr la măsea, intrase călare pe un cal costeliv în crâșmă, dar cu un an în urmă, nu cum scrisese corespondenta mea. Am cerut scuze sfinției sale pentru eroarea unei june în ale scrisului, mamă de copil mic, rugându-l s-o ierte și să ne ierte pentru documentarea superficială, urmând ca judecata finală, conform propovăduirii din biserică, s-o facă Cel de Sus. Nu, a țipat avocatul tocmit de biserică! Nu, să fie pedepsiți, a întregit luminăția sa! Procuroarea m-a întrebat dacă eu consider calomnios textul publicat și preluat de mai multe ziare, inclusiv de cel din Buzău, abonat la AMPress? Nu e, am zis. Pe ce vă bazați? Ați scris că preotul a mers călare pe măgar! Da, zic, dar și Iisus a intat în Ierusalim călare pe asin. E un simbol creștin care întregește buna credință a slujitorului bisericii! Nu-i o insultă! Da, dar dumneavostră, a insitat ea, ați scris că a intrat călare în cârciumă? Corect, am răspuns. Unde ar fi putut merge preotul, în căutarea sufletelor rătăcite, altundeva decât la birt? În biserică, cei buni merg singuri! Turma rătăcită, sufletele însingurate de acolo pot fi aduse îndărăt, din bodega comunală.
Între timp, iscodind, am aflat că popa construia de mulți ani, din donații și mila credincioșilor o biserică în sat care sporea ca Mănăstirea Argeșului – adică rămânea tot la temelie, în timp ce duhovnicul își înălța un viloi la marginea municipiului Buzău, care creștea ca trestia din apă.
Procesul s-a încheiat fără pedepsirea redacției. Dimpotrivă, sfinția sa a fost obligată la plata chetuielilor de judecată.

Din fericire, ca ziarist, n-am mai bătut și alte dăți drumul tribunalelor, iar măgarul s-a dovedit, utilizîndu-l ca blajin și eficient avocat al meu, bun la casa judecății.
Găsind azi scrierea lui Nichita, prin care îl laudă ca măgar al scrisului măiastru pe Fănuș, mi s-a părut cu atât mai luminos elogiul adus, amintindu-mi pățania mea.

Parteneri