Cum se prepară celebrele plăcinte „poale-n brâu“. Secretele coacerii perfecte a brânzoaicelor

Cum se prepară celebrele plăcinte „poale-n brâu“. Secretele coacerii perfecte a brânzoaicelor

 

Este una dintre cele mai cunoscute reţete tradiţionale româneşti şi se pregăteşte foarte uşor, cu puţine ingrediente. Denumirea de „poale-n brâu“ vine de la modul de împachetare a compoziţiei în aluat, care se face dinspre margine spre centrul brânzoaicei, pliindu-se puţin peste aceasta, astfel încât compoziţia să nu iasă din aluat.
Populara plăcintă ”poale în brâu” stă la baza tuturor plăcintelor româneşti, singura diferenţă făcând-o forma, ne explică Nichi Mărăcine, maestru de artă culinară. Pentru a o pregăti nu avem nevoie de multe ingrediente, fiind vorba de cele deja cunoscute şi care se găsesc în fiecare gospodărie.

Vom începe prin a cerne mai întâi făina, iar apoi dizolvăm drojdia în puţin lapte cu zahăr. Adăugăm apoi ouăle în mijlocul făinei, punem drojdia şi amestecăm până când ajungem la o consistenţă medie, astfel încât să ne permită ulterior să întindem aluatul fără probleme.

Ingrediente pentru aluat:

-Făină-250 de grame;

-Ouă-două bucăţi;

-Drojdie-20,30 de grame;

-Zahăr-50 de grame;

-Lapte-150 de mililitri;

-Unt-50 de grame;

-Sare-5,10 grame.

Ingrediente pentru compoziţie:

-Brânză-250 de grame;

-Ouă-două bucăţi;

-Zahăr-150 de grame;

-Smântână-100 de grame;

-Coajă de la o lămâie-după gust;

-Stafide-după gust

Continuarea pe adevarul.ro

Articole asemănătoare