Cum te-am pierdut, dintele meu din față

Cum te-am pierdut, dintele meu din față

 

mi-e dor de tine cum mi-e dor de mine
sunt singur, gol, orfan pe strapontine
ca stupul cel rămas fără albine
mi-e dor de tine cum mi-e dor de mine

te-am părăsit cum eu m-am părăsit
nu mai e loc acum de regăsit
tineri mesteceni ce-au îmbătrânit
te-am părăsit cum eu m-am părăsit

erai mereu ca un pridvor de casă
ca o fațadă pururi arătoasă
azi nu mai știu să mă întorc acasă
mire uitând să-mbrace o mireasă

nu mă mai recunosc nici eu pe mine
nu mă mai știu, chiar dacă-mi este bine
un lucru-i cert, mi-e dor nespus de tine
cum stupului de dusele-i albine

azi te-am pierdut, cum pierzi de dimineață
un dinte natural, frumos, din față
și știrb rămâi, c-o falsă strungăreață
și râd de tine precupeții-n piață

mi-e dor de tine sau mi-e dor, mi-e dor
de trupu-mi tânăr, ce suia în zbor
pe coama nărăvașă-a tuturor
iepelor lumii care n-au zăvor

mi-e dor de nebunii ca de zăpadă
anii se clatină, ar vrea să cadă
dar încă urc și dintr-un lemn de zadă
fac schiuri pentru-o proaspătă zăpadă
Lucian Avramescu, 17 noiembrie 2017, Sângeru

Articole asemănătoare