De ce doare întârzierea ei la întâlnire

De ce doare întârzierea ei la întâlnire

 

O aștepți ca la ceas, la Universitate, și ea întârzie și tu te uiți, pe sub zare, căutând-o cu ochii și adulmecându-i mirosul știut, de zambile. E tânără și pe pieptul cu borangicuri întinse, sub care cresc mugurii de dedesubt, și-a prins  bobul de argint al unui mărțișor cu șnur. Pașii ar trebui să fie ușori, de parcă ar călca pe tălpici de petale. De ce nu vine, poate că te-a trădat și s-a îndrăgostit de altul, în alte zări, și stă cu el sub pătura unor ghidușii pe care tu nu i le dai? A uitat de oră și, dată peste cap de atâtea câte se petrec, nu mai știe de întâlnirea plănuită sau nu mai vrea să vină?
Mă uit la chipuri și le găsesc îngândurate. Sunt bărbați tineri, dar cei mai îngrijorați de o trădare se arată cei vârstnici care cată înlăcrimați semnele din zare. Poate că vine. Să fie ea adierea ce pare că mișcă un lăstar încremenit? Ciudat, ea, cea care întârzie, e așteptată la ceas sau în alte părți unde și-au dat întâlnire, și de femeile tinere, de copilele care și-au pus la începutul lui martie brățară alb-roșie, subțire, la mână, sau și-au agățat-o pe bluză. O așteaptă, cu îngândurare care se lățește, toți, speriați să nu se fi petrecut ceva cu ea, frumoasa care împarte tuturor din belșugul ei sufletesc. Poate nu ne mai iubește sau a murit, învinsă de zăpezile și gerul acestei ierni, ceea ce ar omorî toate iubirile lumii mele compusă din întâlniri îndrăgostite. Cum o cheamă pe tânăra care pune pe jar până și inima băiețelului care nu știe încă să dezvelească genunchiul ei  cu pânză înflorată și să pipăie șoldul ei de porțelan, gâtuit de rotunjimi ca ale sticlei de lampă? Cum o strigi, omule care stai pierdut cu ochii pironiți în zăpezi, de parcă ești gata să plângi? Cum o alinți? Îi ziceam, spune el trist ca de o părăsire, Primăvară, și era mai frumoasă ca toate anotimpurile la un loc fiindcă pe netezimea de fruct pârguit a sânilor aducea Vestirea. Vestirea că iarna a fost biruită și ea se culcușește, cu nurii ei toți, în brațele noastre îndrăgostite și despovărate de îngheț. Dar n-a fost să fie așa.
Lucian Avramescu

Articole asemănătoare