• Home
  • De ce este bine să ne împărtășim în Postul Mare

De ce este bine să ne împărtășim în Postul Mare

De ce este bine să ne împărtășim în Postul Mare? Taina Euharistiei este cea mai puternică și mai însemnată dintre toate Tainele Bisericii. Și are o încărcătură emoțională fără egal. Numai că nu oricine e demn să primească Sfânta Împărtășanie.
Orice bun creștin știe că, măcar o dată pe an, trebuie să primească Sfânta Împărtășanie, pentru a-și elibera sufletul de povara păcatelor și pentru a-și proteja trupul de cele rele. Potrivit riturilor bisericești, un credincios trebuie să se împărtășească în toate posturile anului sau, dacă nu, măcar în Postul Mare. Și asta pentru că, prin această Sfântă Taină, ne înfruptăm din izvorul harului dumnezeiesc. În funcție de rit, este cunoscută și ca Euharistie, Împărtășanie, Cuminecătură, Cina Domnului sau Frângerea pâinii. Cuvântul „Euharistie” își are rădăcinile în limba greacă și s-ar traduce prin „mulțumire”. Prin vin și pâine, ne împărtășim cu Sângele și Trupul Domnului, la Sfânta Liturghie.
„Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu are viață veșnică și Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.” Acestea au fost cuvintele Mântuitorului, potrivit scrierilor bisericești.
De ce este bine să ne împărtășim
Sfânta Împărtășanie este o prelungire a întrupării Domnului. De aceea, se fac vrednici să o primească numai cei botezați, care duc o viață curată și care nu au canoane date de preot. Numai copiii sunt considerați puri și demni de a primi Împărtășania fără spovedanie în prealabil, dar numai cei ce nu au împlinit încă vârsta de 7 ani. Orice creștin trebuie să țină înainte măcar 3 zile de post.
Cei aflați pe moarte pot fi împărtășiti, chiar dacă au canoane care le interzic Euharistia. Când cineva nu este vrednic să primească Împărtășania, i se dă Agheasmă Mare, până își termină canoanele. Nu pot primi Sfânta Împărtășanie creștinii neortodocși. În ziua împărtășirii, după ce ai primit Sfânta Taină, nu ai voie să săruți icoanele, să dormi, să scuipi, să îngenunchezi, să fumezi, să vorbești de rău, nu ai voie să săruți pe cineva și nici să fii sărutat, trebuie să eviți orice tip de sângerare.

Sursa – libertateapentrufemei.ro

Parteneri