De ce nu m-a invitat președintele  Iohannis la recepția de la Cotroceni?

De ce nu m-a invitat președintele  Iohannis la recepția de la Cotroceni?

Nu-mi plac recepțiile, nici cele de Ziua Națională, simandicoase, false, umplute ca un cârnat în care îndeși cu deștul carnea tocată a umpluturii politice. Sunt, de cele mai multe ori, artificiale, făcute fiindcă așa se face, toți sau aproape toți, azi Iohannis, cu mâna iubirii de țară pe ”pept”, jucându-și rolul. Ultima recepție, deschisă de un aperitiv lingvistic prezidențial, a părut cu ușile închise. Am la Cotroceni o fostă ziaristă de la AMPress, șefă peste chestiunile de presă și comunicare, o fată frumoasă, transferată la PNL și ajunsă apoi un fel de ministru al vorbirii Palatului Mut. De obicei eram chemat, inclusiv de dușmanii care-mi tăiau acreditările la Cotroceni, cu prilejul unor sindrofii cu semnificație patriotică, așa cum a fost cea de acum câteva zile. De cele mai multe ori nu m-am dus, așa cum nu m-aș fi dus nici acum, dacă mă invita, ca scriitor român în viață, Klaus Iohannis, prin penița organizatorică a fostei mele colege și subalterne care se ocupă, între alții, de chestiune. Președintele, pe care l-am lăudat ca sas gospodar în toate editorialele mele, publicate pe AMPress și în cele câteva ziare unde scriu zilnic sau săptămânal, în campania electorală, sperând altceva, e absent la existența mea scriitoricească. Am înțeles că a invitat un fel de scriitor, din lumea bună, și doi actori, nemorți. Ziua Națională, la Cotroceni, a fost sărbătorită cu o puzderie de patrioți politici și diplomatici, cei mai mulți veniți de aiurea. Mă frige chestia asta? Firește. Mă oftic pentru lipsa unei invitații căreia oricum nu-i dădeam curs? Da. De ce? Fiindcă sunt un pălmaș al iubirii mele de țară, scriitor care nu mi-am trădat niciodată iubirea de România, iar Iohannis comite, inclusiv prin foștii mei colaboratori, o ireverență diplomatică autohtonă. Altfel, nu-i cer știință în ale comunicării, că n-are.

P.S. Pe domnul Emil Constantinescu l-am sprijinit cu condeiul în campania electorală, sperând altceva pentru România. Ajuns președinte, am început să-l toc. A cunoscut ascuțișul, drept cred, al pixului meu și nu i-a convenit, întrebându-se de ce scriu că a ajuns, ca personajul unui mare scriitor sud-american, umblând singur prin Palatul din Deal, văduvit și castrat de prietenii intelectuale, pustiit de propria-i pustiire. Scriu acum fiindcă, dincolo de faptul că nu m-a invitat pe mine unde oricum nu mă duceam, pentru că simt o lentoare și o moarte în gesturile-i iohanniste. Trezește-te, neamțule, din îngâmfări și potrivește-te țării, fiindcă dincolo nu mai e nimic, decât dragnisme și de aia te-am votat, pentru a nu mai rămâne în frunte dâmbovițenismele noastre de gârlă. Ai devenit, mi se pare, prea de la București pentru a mai fi de la Sibiu. Să fii sănătos!

Articole asemănătoare