Despre singurătate – Cuvântul autorului

0 57

 

Scriu, de ceva vreme, zilnic, dimineața, uneori și seara, fragmente din ceea ce eu intenționez să fie romanul ”Despre singurătate”. În unele interviuri, cu care am presărat viața mea de scriitor, am mărturisit, cu o urmă de regret, cu o urmă de îndoială, visul meu din perioada când mă aflam copil, la Sângeru, în clasa a IV-a, de a deveni romancier. Intenția mea a căzut din motive de temperament și nerăbdare. Am început romane – unul se chema ”Străina” și am ajuns cu el la pagina 70 – pe care le-am uitat în sertare, iar pe unele le-am pierdut de tot. Am început, după 30 de cărți publicate, cele mai multe de poezie, îmbrâncit de întâmplare, un roman de mărturisire și fantezie, autobiografic parțial, tot autobiografic și în partea de magice iluzii, în care deslușesc și mărturisesc destinul unui personaj, Scriitorul. Mă bucur că un mănunchi de cititori și prieteni au intrat în rimă sufletescă – iertare pentru rimă și obsesia poeziei! – cu mine, încurajându-mi aventura scriitoricească. Nu pot risca, pe o secetă sinistră de cititori de carte, să ratez. Ca atare, chiar dacă voi scrie zilnic, timp de un an, acest roman de dragoste, de tristețe, de bucurie uneori exaltată, punând în el destule din cele trăite, nu mai public în anunțata variantă ”Roman- foileton”, cartea mea. Am aruncat o nadă, poate, într-un lac al cărții vidat și de pescari și de pești. Seceta devine totală, iar planeta cărții, pustie. Aseară m-a sunat o doamnă din Ploiești, de 83 de ani, care mi-a spus că-i lipsește o carte din cele scrise de mine. O cheamă Elena Mihăilescu. Mi-a mai spus că îmi decupează de ani, articolul săptămânal din ziarul Prahova. Mâine, i-am spus (5 ianuarie), voi publica o poezie și s-a bucurat. Voi publica poezii, fiindcă de când mă știu le scriu pe șervețele la crâșmă, în mijlocul unei nunți, pe vapor sau în avion și, câteodată, la masa mea de scris care e de aproape cincisprezece ani la Sângeru. Iertare celor care îmi vor zilnicele mele adăogiri la povestea în care Scriitorul, personaj, și autorul, Lucian Avramescu, dialoghează, hărțuindu-se în ale vieții, peste masă. Iubitele mele, reale sau iluzorii, pot sta liniștite. Cartea va curge fără atingeri inavuabile. Forța construcției scriitoricești, cred eu, e – în pofida a ceea ce se zice – mai tare decât realitatea. Scriu, în continuare, romanul meu pe care-l visam când aveam zece ani. Nu-l mai public zilnic, pe AMPress și nicăieri. Poate sporadic, uneori, voi scăpa în paginile AMPress căte o filă. Cartea, când va fi gata, va fi pe masa de disecție a chirurgilor literari, dar și a cititorilor mei care rămân mulți și dragi. Doamnei octogenare de la Ploiești i-am promis că i-o fac cadou, cum apare, și i-o duc personal, acasă, în apartamentul de bloc pe care l-am notat atent. Cele bune!
Lucian Avramescu, 5 ianuarie 2018, Sângeru

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata