Divorțul din pricini doctrinare

Divorțul din pricini doctrinare

M-am prăpădit de râs aflând, în dimineața asta, că un bărbat politic arătos, șef de partid, a fost lăsat de nevastă din pricini doctrinare. Cei doi, care se potriveau în toate, s-au găsit suferind de incompetență ideologică. Ea e democrată, iar el cică ar fi naționalist. Femeia a înaintat actele de divorț și zice că nu e chip și cale de împăcare. Mă gândesc cât de mare e fisura, ce fisură, prăpastia ideologică, dacă nimic nu poate înmuia decizia consoartei insultate poitic încât nu-l mai îngăduie în așternut pe infidelul doctrinar și l-a exclus de la supa caldă.
La români se mai pune de-o împăcare la intervenția părinților, pentru o scatoalcă aplicată jumătății, venită dintr-o parte sau alta, că mai toți bat, pentru o beție lungă, cu cheltuirea banilor de lapte praf pentru copil, pentru…. Erau despărțiri pentru potrivire de caracter – el bețiv, ea bețivă, el curvar, ea cam tot pe acolo, dar pentru pricina evocată mai sus n-am auzit până azi.
Stând eu și recapitulând fapte știute, din zona despre care scriu, mi l-am amintit pe Vanghelie, student grec de la Petrol și Gaze, simpatic și guraliv ca mai toți grecii. Cânta muzica țării lui în spectacolele pe care le organizam și, după scenă, la un pahar de vorbă, grecul ne povestea cum e cu democrația la ei, noi fiind în plin elan multilateral dezvoltat. Avea un frate, negustor de perdele, cu o prăvălie mică în Larisa, și doi părinți. Niciodată, când se adunau la masă, nu se întâmpla să nu se certe. Nu ca eroul Darie, din Desculțul lui Zaharia Stancu, pe jimbla care trebuia să ajungă la toate gurile flămânde, ci pe apartenența de simpatii față de unul din multele partide existente în Grecia. Toți aveau altă orientare democratică și nu s-au nimerit vreodată să aleagă la fel. Unul era cu Pasokul, altul cu Partidul Comunist – interior (era și unul exterior, finanțat de Moscova), al treilea cu….Cearta se isca iute, din faza ciorbă, iar desertul îi găsea pe toți plecați furioși de la masă. Știam că unde-s doi greci sunt trei partide politice – câte unul pentru fiecare și unul pentru amândoi. Aici, în familia grecului meu din Larisa, nu se nimerea nicio coincidență de ritm cardiac politicesc.
Iată-ne, umoristic, am zis inițial, într-o situație asemănătoare. Doi soți, care s-au luat din dragoste, se despart nu pe motiv că el o traduce cu Eufrosina sau ea cu Vasilică, nici pentru intervenția brutală a soacrei în chestiuni de initimitate a cuplului, dornică să gestioneze tot, ci pentru politică. Democrația, văzută din unghiuri piezișe, nu stă pentru amândoi la fel, ca o nudă neastâmpărată închiriată cu ora în atelierul de pictură. Când să-i pictezi un sfârc din profil vine ălălalt și o mișcă, nemulțumit de orientare. Apoi m-am gândit că povestea nu-i de râs. E grav și profund. Ideologia a pătruns pasional în carnea tuturor, răscolindu-i până la harțag și intoleranță. Poate că e bine, poate că e o formă de adaptare românească, ușor întârziată, la credințele democratice. Poate că intrăm în epoca în care cu o sticlă de ulei și o găleată de plastic nu mai cumperi un vot și o credință. Dacă madama asta, îndrăgostită ieri, l-a găsit azi pe soț nesatisfăcător doctrinar, incapabil să-i mulțumescă sufletul politic e un pas spre progres. În Parlament e invers. Toți se găsesc compatibili cu toți, trec dintr-o familie doctrinară în alta fluierând, iar căsătoriile se petrec doar pe chestiuni de zestre.

Articole asemănătoare