Doctor Pavel Chirilă: „Cei care ţin post fac foarte rar cancer“

Doctor Pavel Chirilă: „Cei care ţin post fac foarte rar cancer“

Expresia „stil de viaţă sănătos” este întâlnită la fiecare pas. Cu toate acestea, din păcate, prea puţine persoane au tăria de a renunţa la vechile obiceiuri şi de a merge pe drumul care ţine departe de medici şi spitale. Căci, aşa cum se ştie deja, un stil de viaţă greşit e asociat cu rata crescută de cancere. De aceea, aşa cum spune şi doctorul Pavel Chirilă , e trist că nu există suficientă putere pentru a sta departe de bolile moderne. E atât de uşor să previi şi să trăieşti frumos!
Abuzul de proteine de origine animală ne îmbolnăvește
Potrivit dr. Chirilă, pe primul loc în topul cauzelor îmbolnăvirii se află stresul, care are un efect puternic asupra vieţii psihice, apare brusc şi de multe ori în momente în care nu ai pe cine să te sprijini. De aceea, trebuie să facem tot posibilul să evităm situaţiile stresante!
Apoi, abuzul de proteine de origine animală este factor oncogen, adică favorizează instalarea sau răspândirea cancerului în organism. De aceea, e bine să consumaţi doar carne de bună calitate – o dată-de două ori pe săptămână – sau cine poate să renunţe complet la ea şi să-şi ia proteinele din peşte, linte, ciuperci şi altele e şi mai bine.
Mezelurile și zahărul, cele mai ”păcătoase”
Mezelurile care conţin săruri nitrice sunt cancerigene, căci generează în corp substanţe numite nitrozamine, care favorizează apariţia şi dezvoltarea cancerului digestiv (esofag, stomac, ficat, pancreas şi colon). Aşadar, nu mâncaţi niciodată mezeluri care conţin săruri nitrice!
Zahărul alb rafinat stimulează factorul de creştere celulară, creează dismicrobism intestinal şi aciditate în corp, toate cu factor cancerigen. Cancerul de sân, de colon şi de prostată apare mai frecvent la consumatorii de zahăr. Concluzia, nu consumaţi niciodată zahăr alb!
Renunțați la fumat și țineți post!
Fumatul poate duce şi la instalarea cancerului de plămân. De altfel, 85% dintre bolnavii de cancer pulmonar sunt fumători. În plus, printre cele zece reguli de aur ale prevenţiei este trecut şi postul. Postitorii fac foarte rar cancer, aşa că e bine să postiţi periodic! Apoi, e benefic să faceţi zilnic mişcare: plimbare, înot, metanii, gimnastică, în funcţie de preferinţe! Stările conflictuale agravează efectele devastatoare ale stresului de orice natură. De aceea, trăiţi în pace cu toată lumea!

Mai mult pe doctorulzilei.ro

Articole asemănătoare