• Home
  • Prima
  • Donald Trump, primul președinte american la Zidul Plângerii.El și-a lăsat acolo biletul cu o dorință

Donald Trump, primul președinte american la Zidul Plângerii.El și-a lăsat acolo biletul cu o dorință

zidul plangerii 1

Președintele american Donald  Trump și prima doamnă Melania Trump au mers, luni, în cadrul vizitei pe care o fac în Statul Israel, la Western Wall, în Ierusalim. Donald Trump devine astfel primul președinte al Statelor Unite care merge la Zidul Plângerii, parte a Vechiului Templu, unde evreii se roagă, iar între pietrele zidului există obiceiul de a pune un bilet cu dorințe care vrei să-ți fie îndeplinite de Dumnezeu. Trump, după ce a primit explicații de la rabini, a mers singur la Zid, a pus mâna dreaptă pe el și a meditat un timp, apoi a scos din buzunar un bilet pe care l-a strecurat între pietre. Vizita lui Trump, care are nepoți evrei de la una din fiice, a ajuns în Israel după o vizită în lumea arabă, unde a avut o întâlnire cu cei mai mulți șefi de stat de religie musulmană. Acolo s-a prins în așa zisul Dans al Săbiilor, un dans războinic și a vorbit cu totul diferit de discursurile din campanie, rugându-i pe liderii arabi să se unească în lupta cu terorismul și extremismul.
D. Dumitru, AMPress

Parteneri