Dumitru Velea: EMINESCU – O POVESTE NETERMINATĂ

Dumitru Velea 1

Porţi ale templului ridicat în Carpaţi, deschideţi-vă, să intre Mihai Eminescu, „Omul pururea tânăr”, cel care a cutreierat în cruciş şi-n curmeziş toate provinciile locuite de români şi a rămas de partea sufletului românesc, conştiinţa noastră mai bună la cumpătul vremii, în această parte a lumii!
Deschideţi-vă porţi, să treacă tânărul Voievod cu paşii săi uriaşi, călcând miraculos prin ţinuturile româneşti, lăsând urme de eternitate! Timpul este în cumpănă deasupra Carpaţilor, deasupra frunţilor fiecărui român, acum, când trece triumfal, înfăşurat în carul său de flăcări, Poetul în a cărui inimă se aud toate inimile româneşti ca un freamăt neîntrerupt de mare!
În sufletele noastre, urmele tălpilor Sale sunt uriaşe. Din cuvinte a făcut pietre sunătoare şi le-a aşezat în acest templu, ca o muzică stelară. Iată, de peste un veac şi jumătate se aude duiosul ritm al celui mai încăpător suflet românesc, vestindu-ne, din adâncul nopţii, lumina înaltă şi pură, umplând templul din Carpaţi!
În lumina aceasta vedem chipurile tuturor voievozilor noştri, vieţile lor rupte între uriaşele roţi ale istoriei. Iată-l Ştefan cel Mare şi Mircea cel Bătrân, pe Neagoe Basarab şi Matei Basarab, pe Constantin Brâncoveanu şi Mihai Viteazul, pe Tudor Vladimirescu şi Nicolae Bălcescu şi, mai ales, pe tristul Avram Iancu!
În marea Carte a literaturii noastre, G. Călinescu a aşezat, între filele şi zilele poetului nostru naţional, imagini ale lui Avram Iancu. Istoria noastră este un şir de martiri, o spune Eminescu. Şi, iată-l pe el, în rând cu ei, poveste neterminată… dureroasă poveste a ideii naţionale!
Nu sute, ci mii de ani, Eminescu i-a strâns într-un cuvânt, într-o inimă, într-un „ghem de lumină”, ca de la 15 ianuarie 1850, să strălucească pe cerul românimii ca un astru!
Lumina sa, izvorând din cele 44 de manuscrise, este cartea sufletului nostru după care învăţăm ce-i patria, „cristalul istoric”, geniul naţional al poporului român, caracterul, verbul, învăţătura supremă de-a fi un dialog între culturile popoarelor şi civilizaţiile istoriei. O poveste neterminată… O poveste care continuă, într-o a doua povestire a unui popor, întemeietoare „de limbă şi neam”, cum frumos a zis chiar poetul în clipele preafericite de identificare cu bătrânul şi înţelepţitul Matei Basarab!
Deschideţi-vă porţi ale templului cu pereţi luminaţi cu oglinzi! – rosteşte Eminescu în acest ceas al istoriei poporului său. Ideile lumii intră în acest templu care este capul unui geniu. Ele intră şi se multiplică la infinit. Pentru noi, ele nu sunt decât eminesciene!
Acest om, de-o puritate morală absolută, de cuprindere a tuturor domeniilor culturale şi, mai ales, de transformare a cunoştinţelor, izvorâte din lume, în acte culturale, stă în faţa noastră ca un model uman românesc. Ni se impune şi se impune lumii. El a prevăzut Marea Unire a provinciilor româneşti. Generaţii după generaţii vor intra în templul din Carpaţi şi generaţii după generaţii se vor lumina de la chipul statuii Zeului şi sufletului românesc!

Parteneri