După seismul de 8,2 grade pe Richter din Mexic, se caută supraviețuitori sub moloz

După seismul de 8,2 grade pe Richter din Mexic, se caută supraviețuitori sub moloz

 

Cel mai mare cutremur din Mexic, stabilit de specialiști la 8,2 grade pe Richter, produs vineri, s-a soldat cu morți, răniți, clădiri și bunuri distruse. Angajați ai serviciilor de urgențe, militari și polițiști încercau cu disperare, vineri seară, să găsească supraviețuitori ai seismului devastator produs în noaptea de joi spre vineri în sudul Mexicului, care a făcut cel puțin 61 de victime și peste 200 de răniți, informează AFP.

Epicentrul celui mai puternic cutremur de pământ ce a avut loc în această țară în ultimul secol, ce a avut o magnitudine de 8,2, a fost situat în Oceanul Pacific, la aproximativ 100 de kilometri distanță de localitatea Tonala, aflată pe coasta statului Chiapas, potrivit Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (United States Geological Survey — USGS).

Însă statul care a fost cel mai afectat de seism a fost Oaxaca, aflat în sudul Mexicului, unde 46 de persoane au murit. Dintre acestea, 17 au fost identificate în localitatea Juchitan, unde mai multe victime ar putea fi în continuare rămase sub clădirile care s-au prăbușit.
Automobile acoperite de moloz, fragmente de ziduri prăbușite, bucăți de sticlă și de lemn care blochează străzile: această localitate cu 100.000 de locuitori, înconjurată de munți acoperiți cu vegetație tropicală, era complet desfigurată în cursul zilei de vineri. Militarii și polițiștii înceacă din răsputeri să găsească supraviețuitori sub moloz, într-o tăcere apăsătoare, scrie presa internațională.

„Am făcut tot ce am putut pentru a-l scoate pe prietenul nostru. Erau doi oameni acolo, sub moloz, am salvat doar unul”, a relatat pentru AFP un polițist municipal cu uniforma acoperită de praf, în timp ce colegii lui continuau să sape în mormanul de dărâmături cu ajutorul unor lopeți, scrie Agerpres.

Articole asemănătoare