De câteva zile se bat cu vorba și cu ciomagul, cele mai importante instituții ale statului. Președintele însuși a venit val vârtej din Țara Sfântă , nu înălțându-se la cer ca Iisus, ci coborând de pe scara avionului direct în ședința CSAT. Postura de valvârtejist a ardeleanului nu se prea mulează pe temperamentul său, dar iată că o faptă s-a petrecut mai iute ca o propoziție. Era cât pe ce să rămânem neascultați!
Guvernul transpiră de trei zile și dă cu târnăcopul în cremenea aceluiași subiect care l-a iuțit pe Johannis. Curtea Constituțională, SRI-ul, DNA-ul și alte instituții ale stabilității naționale, gazetarii, făcătorii de opinie și ăi de fac pe ea de opinie, frământă în copaia interesului cetățenesc coca din care-i compusă chestiunea. Și care-i chestiunea? Ei bine – ascultările. Ce-s alea ascultări? Nimerindu-te căzut din Lună sau de pe planeta Democrației, fiindcă în infinitatea Universului, trebuie să se găsească și așa ceva, mai ales după ce planeta Marte a fost găsită cu pampersii uzi, poți crede că e vorba de ascultarea păsului cetățenesc. Din această pricină, se bat toți, se îmbrâncesc între ei, care de care mai calificat și mai săritor, să-l asculte pe bietul cetățean. Păsurile lui nu-s auzite! – mă așteptam să răcnească peste denivelările mioritice ale patriei, Klaus Johannis, sosit gâfâînd din Ierusalim.
Domnilor, a strigat pesemne neauzit, că ăștia țipă mereu în șoaptă, generalul SRI Coldea, cetățeanul nu e ascultat îndeajuns, nu e ascultat cu profesionalism, noi trebuie să știm și ce vorbește în somn românul, că de-aia îi suntem servitori. Avem aparatură, dar n-avem suflet. De-aia ne ia Kovesi aparatura. De-aia a coborât Johannis ca de pe cruce. De-aia o să rămânem cu buza umflată după ce moșii ăia de la Curtea Constituțională ne-au băgat nenorocirea în casă, schimbând un substantiv și două efecte onomatopeice, cu altele trei din gramatica lor nenorocită. Rămânem fără ascultare de popor. Va trebui să ne reorganizăm și să ascultăm din ilegalitate poporul. Poporul poate trăi sărac, dar nu poate trăi neascultat.
Din păcate, ceea ce a înțeles marțianul e aiurea. Ascultarea cetățeanului și în somn e de fapt spionarea cetățeanului, prezumtiv spion și trădător de țară. În fiecare român e un mic spion care trebuie divulgat și strivit de mic. Cine se ocupă de asta? În vremea lui Ceaușescu se ocupa Securitatea. Bleah! Azi democrația ne dă voie la mai multe securități. La mai multe bleahuri. Până ieri aveam șapte. Acum, cu picarea din cer a lui Johannis, se mai face una. Deocamdată provizorie. Un fel de Centru national al ascultării care să adune de la SRI aparatura și de la SRI-urile toate, oamenii. E ca trecerea madamei Mincă de la partidul progresist al lui Dan Voiculescu la partidul progresist al lui Dan Diacolescu, iar de mâine la partidul progresist al lui Liviu Dragnea, cu atingeri ușoare și pe la celelalte.
De ce atâta tevatură cu ascultarea? Fiindcă, zice unul, de la Burebista și Băsescu încoace, cine are rodul ascultării, are puterea. Cu ce rămâne poporul, știindu-se din atâtea părți ascultat? Cu șansa de a spune ce are de spus. Unii, de cum se scoală dimineața din pat, îi bagă în p…a măsii pe toți ăia de-i ascultă. Așa, ca o răcorire și pentru a se asigura că sunt bine auziți.
