România, ești căzută în cap?!

editoriale 1

    lucian-avramescu
De astăzi, gimnastica artistică împărtășește soarta prazului. Importăm praz din Egipt. Deocamdată nici rușii și nici chinezii nu-s dispuși să vândă României nadiicomăneci gata preparate în pepinierele lor. Pepiniera noastră, neirigată la timp și neudată deloc, s-a ofilit, iar acum s-a uscat cu totul. Echipa de gimnastică feminină a României a sucombat în precalificări. E, după aversele repetate de medalii, la aproape toate olimpiadele lumii, care au curs peste noi o jumătate de secol, prima oară când România nu participă, nu se califică la Olimpiadă. Presa se agită, comentatorii urlă, chibiții dau cu căciula de pereți, dacă nu cu capul. Eu zic să judecăm lucrurile în rânduiala învățată în acești ani. Citeam acum un an cred, delarația unui ambasador occidental la București, care se întreba, uluit, dacă nu cumva suntem căzuți, noi românii, în cap. Să aveți, zicea el, resurse de pământ cât pentru a hrăni toată Europa și să importați mere din Polonia, struguri din Turcia, praz din Egipt, usturoi din China, să lăsați de izbeliște o avere pe care alții o râvnesc, murind săraci într-o țară bogată?! Păi trebuie să fiți căzuți în cap! Cam așa zicea, la București, în fața unei asistențe autohtone care căsca, acel ambasador. Mă rog, cam așa, fiindcă nu am la îndemână textul. Ce să ne mai agităm și cu gimnastica? E cum s-a întâmplat cu prazul și cu celelalte. De ce, striga doamna Bitang, antrenoare, într-o emisiune tv matinală, nu ne ținem antrenorii în țară, fiindcă avem, dar aproape toți cei buni antrenează afară? Păi, de-aia! Eu cred că și prazul importat este cultivat, pe malurile Nilului, de consătenii lui nea Mărin din Băilești, plătiți cu ziua de musulmani. Plecați afară sunt toți cei apți de muncă, inclusiv mamele posibilelor viitoare gimnaste.

    Da, importăm mere poloneze, dar pomii sunt tăiați pentru rodire de pălmași din Maramureș sau Prahova, așa cum Spania își plantează căpșunile cu românași, deprinși să trudească în forma cobiliță. Tot ”căpșunarii români” – teribilă poreclă schimbată în renume! – recoltează miile de hectare cultivate cu aromata vietate vegetală a grădinilor, aplecați ca niște negri în plantațiile americane de bumbac din vremea lui George Washington. De ce nu mai avem Nadii Comăneci în țară? Fiindcă nimeni din această țară nu mai dă o para chioară pe această țară. Patriotismul, la păturile înalte, a murit. Burjuii sportului, ca și burjuii politicii fac averi groase pentru ei și atât. Din acest motiv drama gimnasticii artistice a fost precedată de drama combinatelor chimice și siderurgice și, nu la urmă de tot, de drama prazului.

    Ce ne lipsește, întreabă un reporter, iar președintele federației de gimnastici răspunde înghiontit în toate felurile, cu un debit verbal ca al gârlei din spatele casei mele. Dacă nu-l întrerupi vorbește până mâine, curge cu peturi plutitoare și scame de argument caraghioase dar ferme, o săptămână. Gimnastica a murit, alarmă, țara care a curentat, prin dansul între stele al Nadiei, panourile neînvățate cu nota zece la Montreal, nu mai e nici măcar participant la Olimpiada de la Rio, darămite pe podium! Fetele au făcut gâlci, aud un argument, au răcit în această perioadă, unele au avut, mă rog, ghinionul ciclului în ziua întrecerii. Hai, măi, băieți! Dați-o dracului! Gâlci a făcut politica României față de sine. La ciclu e întruna politica României, inaptă să se sforțeze pentru gloria sa și prestigiul său și bunăstarea ei sufletească. De ce sufletească? Fiindcă gimnastica asta de Nadii în serie a cultivat un orgoliu național nemărginit și a ținut de foame. Acum ni s-a luat, ne-am luat singuri, și acest supliment nutritiv pentru bătăile inimii.

   Măi românilor, sunteți căzuți în cap, se întreba acel ambasador, mirat peste putința lui de a pricepe cum de suntem atât de, cum să zic pentru a echivala căderea în cap, imbecili? Ce se petrece cu voi că mi-e milă și nu vă pricep? Nu păstrați nimic din ce ați fost, nu investiți nimic în ce părea durabil. De ce? Da, îl exportăm curând și pe Mihai Viteazul, istoria e anulată din școli, iar prazul se cultivă pentru București lângă Cairo. Limba română se vorbește rar și prost, iar cei care o știu bine se jenează s-o utilizeze. Mamele românce vorbesc afară cu plozii lor limba țării gazdă pentru a nu-și mutila copiii cu o reminiscență de arheologie națională și rar sau niciodată limba maternă. Așa că mai puțină gălăgie cu gimnastica.E în logica lucrurilor. E ca drama prazului și a combinatelor care făceau, din secolul XVIII, la Reșița, oțeluri care găureau stelele și nu le ghiceau rețeta nici nemții și nici rușii. Adio, România, și pa!

PS

Soluția? Patrioți în fruntea țării și nu doar acolo, ci și în fruntea cătunelor, fiindcă bani au fost și pentru sport și pentru toate, dar  metodic, constant, jegos, profesionist, au fost furați.

Parteneri