Este curvă politica, sau curve sunt doar indivizii ?

Este curvă politica, sau curve sunt doar indivizii ?

Mă aflu tot în București unde asist la o reuniune spontană, care dezbate ”chestiuni fundamentale”. Eu sunt privitor, dar cei care se exprimă o fac cu înverșunare. Unul spune că nu mai privește emisiunile tv unde vede cu greață cât de curvă a ajuns politica. Altul îl încuviințează, cu adaosuri de calificativ. Politica a ajuns o mizerie, este concluzia aproape unanimă. Dialogul se petrece în holul Casei de Pensii București unde, în absența îndelungă a unei funcționare din ochiul ghișeului, oamenii au avut liber la răzvrătire și timp s-o toace mărunt. Apoi femeia, cu ochelari, a apărut în rama ovală și toți s-au precipitat să nu-și piardă rândul.
Ajuns în mașină, discut cu ai mei. De ce ar fi boarfă politica? Îmi amintesc aproximativ spusele lui Aristotel și proveniența cuvântului, căreia grecul i-a dedicat o droaie de cărți. Este o necesitate a omului, ca zoon politikon, de a birui în ”cetate”, fiindcă nu e singur, victoria fiind o rezultantă colectivă de speranțe și sforțări. ”Polis” înseamnă cetate. Am învățat asta la școală. De ce ar fi politica, cea care până la urmă e o abstracțiune, curvă? A, da, oamenii care o practică pot fi curve, japițe, netrebnici, ”jartele”, cum zice, în argou, o cunoștință. Dar politica, ea care-i substanța efortului democratic spre binele colectiv?!
Unii politicieni o fac cu talent și abilități, ca la stabiliment, învățând poziții, storcând beneficii uriașe dintr-o oratorie și dintr-o promisiune suspinată, gemând leneș de grija poporului, beneficiar al sforțării lor.
Nu, politica nu e curvă. Oamenii care-o practică, mulți dintre ei, da. Aș fi vrut să le spun pensionarilor de la coadă că sunt nedrepți. Politica nu e curvă. Curve pot fi sau deveni cei care o practică. Era însă prea târziu, fiecare plecase la casa lui, cărând în punga de plastic nelămurirea cu care se rânduise la ghișeu, fiindcă ghișeele-s făcute spre a da iluzia că ești ascultat și ți se dă un răspuns care să-ți țină de cald. Afară e cald, iar politica cerului e sinceră azi, amintind că apune în curând primăvara și se înserează de vară și de iunie.

Articole asemănătoare