• Home
  • Știri
  • Premierul Ciucă, în vizită la fabrica Ford din Craiova, preluată de Ford Otosan

Premierul Ciucă, în vizită la fabrica Ford din Craiova, preluată de Ford Otosan

ford

Ceremonie specială în Bănie, pentru preluarea Ford Craiova de către Ford Otosan. Cel mai mare producător de vehicule comerciale din Europa preia proprietatea fabricii din Craiova și promite investiții de aproape jumătate de miliard de euro. Premierul Nicolae Ciucă a mers la Craiova pentru acest eveniment.

„Discutăm despre un transfer al fabricii de automobile Ford Craiova către compania Ford Otosan. Este un transfer care vine cu o investiţie de 490 de milioane de euro în următorii trei ani. Este o investiţie care vizează în mod deosebit producerea de alte 4 noi tipuri de vehicule şi ceea ce este de subliniat este că începând cu anul 2024 va fi produs primul autovehicul complet electric”, a declarat premierul la fabrica Ford Craiova, după ce s-a întâlnit cu preşedintele Ford Europa, Stuart Rowley, cu managerul general Ford Otosan, Guven Ozyurt, şi cu preşedintele Ford România, Josephine Payne.

„Practic, prin această investiţie, Ford Craiova vine şi sprijină proiectele guvernamentale pentru a ne atinge obiectivele asumate la nivelul UE pentru o tranziţie verde, pentru a reuşi să asigurăm ca din anul 2035 să producem autovehicule şi să folosim autovehicule care vor avea emisii de dioxid de carbon zero şi, de asemenea, ne ajută ca pe orizontală să putem să dezvoltăm capacităţi de producţie care să sprijine acest întreg demers al sectorului de business din România”, a explicat Ciucă, potrivit stiri.tvr.ro.

Acordul prin care Ford Otosan, cel mai mare producător de vehicule comerciale din Europa, preia proprietatea fabricii Ford din Craiova a fost finalizat cu succes. Ford a transferat proprietatea asupra fabricii sale din Craiova, care produce vehicule şi motoare, către Ford Otosan, permiţând astfel companiei să-şi extindă operaţiunile la nivel internaţional.

Ford Otosan a anunţat o investiţie de 490 de milioane de euro la fabrica de la Craiova, care va fi implementată în următorii 3 ani, pentru a sprijini lansarea viitoarei generaţii a modelului Courier.
Astfel, capacitatea totală de producţie a fabricii de la Craiova va creşte de la 250.000 vehicule/an la 272.000 de vehicule/an.

Parteneri