• Home
  • Editoriale
  • Guvernarea celor inculți. Ce bucurie trăiam ca Aristotel  să nu fi avut dreptate!

Guvernarea celor inculți. Ce bucurie trăiam ca Aristotel  să nu fi avut dreptate!

poetul lucian avramescu 1

Prietenul nostru Yon, român stabilit în Belgia, trimite, ca replică unor convivi de la masa Facebook, masă blândă, arțăgoasă și încăpătoare pentru toată lumea, câteva considerații de la Aristotel citire. Iată-le:
”Statul – scopul său este fericirea, dobândită ca stare ce însoțește practicarea virtuților; statul condus de omul cel mai virtuos este monarhia (poate degenera în tiranie). Alte forme de guvernământ sunt aristocrația (poate degenera în oligarhie), republica (poate degenera în demagogie – guvernarea celor inculți)”. Urmează un scurt și sugestiv comentariu al corespondentului nostru: ”De la Stagirit eu am reținut sintagma asta-ghilotină:GUVERNAREA CELOR INCULȚI!”.
Ce mai e de spus? Multe și nimic, Stagiritul (Aristotel se născuse în Stagira) sintetizând magistral rețetele guvernării, cu toate riscurile lor. Domnul Yon a cules, prin antipatia sa cunoscută pentru forma de guvernare republicană, cu care România s-a întâlnit în scurta perioadă comunistă și postcomunistă, ce era de cules. În rest, de la Decebal încoace, care era rege al dacilor, am tot avut voievozi, domni de țară, regi. Riscul acum, scos în evidență de genialul Aristotel, este ca inculții să ajungă în frunte. Gheorghiu Dej și Ceaușescu au fost, cu desăvârșire, inculți. Asta nu i-a împiedicat să conducă ani mulți și să facă tot ce le-a trecut prin minte în România și cu poporul mioritic român. După Revoluție, când comunismul a căzut, dar conducătorii au rămas, la toate etajele, aceiași, n-aș zice că am avut, cu mici excepții, minți ”cioclopedice”, conducători îndulciți și umanizați de lectură, periați de țepii poftei avare, dedați, prin școală, la pasiunea fericirii poporului, că ăsta ar fi scopul statului și al celor ce-i stau căciulă .
Am avut și avem ”inculți” la cârmă, culeși de multe ori din pleavă și scârnă. Dar eu nu cred că Aristotel doar asta voia să spună acum două mii și ceva de ani, cu trei sute și ceva Înainte de Hristos. Incultul trebuie să fi fost acel individ fără merite iubitoare de țară, hoț din născare, șmecher de periferie care ajunge, cu abilitățile-i cunoscute, șef. Uneori șeful șefilor. Prin cultură, spiritul asasin – asasin al poporului – se atenuează. Mârlănia scade, că are de unde. Jegoșenia sinistră și calicia mai pierd din aplomb. Eu cred că Aristotel, referindu-se la inculți, dădea o cuprindere mai mare cuvântului-definiție și adâncimi care azi se potrivesc mai abitir ca oricând mutrelor care șed la mesele împărătești ale gologanilor publici, fiindcă gologanii sunt miza supremă.
Trist e că acum, la mii de ani distanță de anii cugetării grecului macedonean, primește tragice confirmări spusa că inculții, adică parșivii, bandiții, hoții fără limite, ajung să conducă statul. Ce păcat! Ce bucurie trăiam să nu fi avut dreptate Aristotel.
Lucian Avramescu

Parteneri