• Home
  • Prima
  • Preşedintele ÎCCJ, despre protocolul cu SRI: Am cerut aviz pentru declasificare

Preşedintele ÎCCJ, despre protocolul cu SRI: Am cerut aviz pentru declasificare

cristina tarcea iccj 1

Preşedintele ÎCCJ, judecătorul Cristina Tarcea, a explicat că avizele de interceptare emise de către Curte au avut un temei legal, în ciuda interpretărilor care arată contrariul, magistratul subliniind că a cerut deja aviz pentru declasificarea protocolului atât la Parchetul General, cât şi la SRI.
„Am cerut aviz pentru declasificare şi Parchetului General şi SRI. Nu se poate declasifica fără aceste avize. Nu ştiu care este istoria încheierii lui, eu însămi am aflat relativ recent de existenţa lui, dar am încercat să găsesc un argument logic care să-l justifice. E o interpretare greşită că avizele de interceptare date de Curte nu au avut un temei legal. Temeiul legal era decizia CEDO, care face parte din dreptul intern şi care interzicea ca avizele să fie date de procurori, aşa cum prevedea Legea 51. Problema era că, în lipsa unei norme interne, nu există o procedură. Dar repet, asta e interpretarea mea, în care chiar cred”, a declarat, pentru Mediafax, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ).
Referitor la informaţiile apărute în spaţiul public potrivit cărora ÎCCJ ar avea două protocoale cu SRI, judecătorul a precizat: „Nu este adevărat. Este doar unul. Încheiat între ÎCCJ, PG şi SRI în 2009. Nu am găsit un al doilea. Dacă există, nu este arhivat la Curte”.

Parteneri