Sporul casei crește dacă ții cont de obiceiuri

sporul casei 2

Sporul casei contează. O fi banul ochiul dracului, dar fără, n-ai cum să supraviețuiești. Te-ntrebi adesea cum reușesc unii să nu le mai știe numărul? Poate că țin cont și de obiceiurile băbești de atras banii și sporul casei…

Superstiții care aduc bani

În afara faptului că nu e bine să dai bani de luni, din prima zi a Noului An sau în anumite zile ale unor sfinți importanți, există alte obiceiuri menite să te facă precum un magnet pentru bani. Spre exemplu, felul în care sunt aranjate obiectele prin casă contribuie substanțial. Și nu e vorba despre mai noul aranjament feng-shui, ci despre neaoșele obiceiuri străbune. Plita, soba, vatra erau dătătoare de hrană, așa că și-au căpătat renumele de simboluri ale bunăstării familiei.
Iar ca să aducă și mai mult spor, trebuie poziționate cu fața spre centrul casei, niciodată înspre ușă, fereastră ori sursa de apă. Când colțurile fiecărei încăperi din casă sunt libere, aerisite, fără niciun obiect care să le încarce, norocul își face loc acolo. Ține în permanență o monedă lângă prag, în casă, așa încât cine te vizitează să pășească peste ea. Mai poți ține și o figurină broscuță, lângă ușă, ca să atragă bani. Nu bate covoarele, nu duce gunoiul din casă și nu întinde rufele după asfințit, căci alungi sporul la bani. Nu ține niciodată mătura cu coada în sus, ci întotdeauna invers. Ține plante verzi în casă, dar aruncă-le imediat ce se usucă. Poartă mereu la tine o monedă găurită!

Sursa – libertateapentrufemei.ro

Parteneri