Eugen Blaga: „Jos pălăria”

Eugen Blaga: „Jos pălăria”

 

Cafea, cafenea, conversații, taclale, dispute, cărți, ziare, reviste, fotografii, uneori tablouri, autori cunoscuți, amatori, nume încă obscure, literatură clasică, multă carte românească, titluri, cele mai multe uitate, carte nouă, eseistică, albume, noutăți editoriale și de suflet, oameni grăbiți, tineri în trecere, indivizi prematur plictisiți, pretinși sau autentici oameni de afaceri, cultura cafelei, atitudinea în fața cafelei, din nou discuții, multe necuvenit, indecent răstite, țipate, zgomotoase, nefirești pentru un templu, pentru că ce altceva este o cafenea decît un templu, un templu nu neapărat al cafelei, ci al pretextului, un alt mod de a-ți construi discursul public, sau, mai exact, discursul în spațiul public și de a te exprima, într-o autentică filosofie a pretextului, sau a filosofiei sugestiei, a rafinamentului discursului rostit înțelept, sau nerostit, dar care pătrunde acolo cînd trebuie, printr-o rafinată sugestie, în care, vai, paradoxal, nonverbalul verbalizează și, cînd nu te aștepți, mici hoarde migratoare urcînd de la parter spre înălțimi uimitoare, micile incursiuni infantile ale piticilor fascinați de prima ascensiune de unul singur spre pretinsul etaj al jocului, dar unde, în zilele obișnuite, se mai refugiază imberbi ai liceului din apropiere de mînă cu frumusețile lor, în căutarea unei intimități doar puțin vinovate, „cafenea dependentă de cultură” într-un oraș cu coeficient mic de consum cultural, produs în regie proprie, provocare pentru „lumea culturală” a urbei, „cultura ca obligație socială”, cafea, ceaiuri, răcoritoare, bere, vinuri din zonă, băuturi alcoolice, deserturi, prăjituri pentru pici, ciocolată caldă, uneori lansări de carte, vernisaje, cafele mici, mari, scurte, lungi, prea lungi, cu sau fără lapte, asezonate doar cu nesemnificative delicii ale patiserilor de aiurea și nu de aici din patriarhala comunitate, cu, nu puțini, patiseri, veselă potrivită, reclame ale producătorilor și distribuitorilor, o mică sărăcie de imaginație în a personaliza servirea licorii negre, atît de agresivă în lumea comerțului citadin, preponderent urban, dar nu numai, fete și băieți tineri, frumoși, ușor timorați de importanța locului și a lor, apoi și de imaginea unora care le calcă pragul, indivizi ce încearcă, cu succes sau fără, să inducă o atitudine, alta decît cea de toate zilele, băieți și fete echipați mereu corect, la fel, în accesoriile vestimentare ale firmelor, dar fără obișnuința de peste tot în asemenea locuri, de a le putea oferi, la cerere, contra-cost și colecționarilor, sau celor ce au numai drag de avea și acasă dimineața, sau la vizitele amicilor, accesoriile profesionale ale servirii cafelei, cărți interesante, unele de colecție, ce ar putea fi rîvnite de orice pasionat de carte bună, reviste mai puțin importante, sau, altele, foarte importante, chiar rarissime într-un oraș cu o viață culturală și oferte livrești nu tocmai generoase, ziare locale, cu anunțuri, obsesiv, de mică publicitate, căutate cu fervoare de cei de vîrsta a treia, de altfel clienți nesemnificativi ai locului, anunțuri cu decesuri, căsătorii, scandaluri, violuri, locale sau de prin apropiere, atacuri banditești, furturi, pentru că, nu-i așa, o întîmplare pozitivă nu este niciodată o știre, locuințe scoase la vînzare pe care nu le mai cumpără nimeni, albume de artă, albume ale unui București de altădată, artă europeană, Brîncuși, Picasso, Manet, Monet, monografii locale, parti-pris-uri locale, istorie antică, mici cărți de altădată, pașoptiști, unioniști, patrioți, comuniști, capitaliști, eminențe ale revoluțiilor de eliberare socială și națională, de dărîmare a comunismului, de intregire a neamului, monografii Alba-Iulia, Cluj, Timișoara, Sebeș, Deva, Turdaș, Zlaști, Bobîlna, cea de lîngă Rapolt, Pui…, mese de patru, cinci, șase persoane, scaune cu speteaza curbată, cuiere cu design interesant integrat arhirtectural în context, dar care cad la fel de ușor cum cad pădurile nației la o primă atingere, mici fotolii ușoare și colorate cu bun gust, comode, atît cît să poți sta preț de mai multe cafele, intimitate relativ redusă, agresată de goluri culturale și, uneori, de educația din familie din primii ani ai copilăriei, muzică, cum trebuie ca intensitate, dar săracă în succesele generațiilor ce se află pentru prima, a doua, sau a zecea oară în acest loc, puțină instrumentală, deloc clasică, risipă de lucruri care să te facă să nu uiți unde te afli, mici calendare frumoase ale noului an, menu-uri bine sistematizate, benere mari și de bun gust la intrare, convingătoare și unde o măsuță cu două albume aranjate „artistic” și două fotolii vor să deschidă apetitul și să invite la celebra licoare și pe cei ce o pot savura doar în prezența aromelor vechi și moderne ale plantei numită tutun, adusă pe meleagurile europene tocmai din Mexic acum mai bine de patru mii de ani, temperatură excelentă în zilele toride de vară, dar, vai, frigul ce conservă, nu încălzește, iarna, cam prea rece pentru a întreține confortul și a te face să uiți ora la care ai pășit în cafenea, alături cafegii mai friguroși cu paltoane și fulare, dar și tineri doar în tricouri cu mînecă scurtă, doamne vîrstnice la o cafeluță cu prietena din vecini duminica după liturghie, cu tabieturi, pretins de altă dată, din vremuri mai bune, zgomotoase la sorbire, ce emit zgomote aidoma cu cele ce se pot auzi la îngurgitarea ardelenească a „zupei”, cafele cu arome demult necunoscute după o viață cu „nechezol”, sau cu „cicoarea” copilăriei, fotografi, viitori stâlpi ai cafenelei pe durata expoziției personale, ce se extaziază în fața propriilor opere, cu intenții vădite de a genera mimetism admirativ, pictori răsăriți odată cu ieșirea la pensie, cu zeci de „personale” la activ, fără achiziții, de care nu a aflat, însă, nimeni și unde, din cînd în cînd, pentru a proba confluența artelor, o bună prietenă citește, la o primă audiție, din volumul de poezie sau proză, de cîteva pagini, recent apărut din imprimanta fiului funcționar public, cafeneaua politică, „cafenea culturală fără fumuri”, cafeneaua de afaceri, cafeneaua pentru pierdere de timp, cafeneaua pentru lectură, cu potențial de colaborare cu televiziunile locale, contractarea de emisiuni în direct din cafenea, interviuri cu personalități culturale locale, sau aflate în tranzit, apoi cafeneaua șuetei de la ora șase, șapte, opt etc…, bîrfele elegante sau mai puțin (elegante), prezentări de produse de toate felurile, livrate „piramidal”, indiscreții, lume bună, lipsa generației a treia, lipsa revistei de cafenea, tradiția cafenelelor celebre în lume, sau, în București, celebrul Florescu, comerciantul armean, care a dat numele și unei celebre cafenele pariziene și, în ultimii ani, a alteia bucureștene, dar și autorul unei cărți best, o necesară prăjitorie de cafea pentru acasă, pateuri, croissante, prăjituri, alte dulcegării, de ce nu și un sector-bistrou pentru oameni tineri, grăbiți și cu bani, lansări de carte, vernisaje, seri dansante cu cafea, „cafeaua zilei” alături de „știrea zilei”, cafea, cafenele, cafegii, Michel Braudeau, „Cafea, cafenele”, Editura Art, apoi provincia etiopiană Kaffa, pămîntul natal al celebrei plante, sau, poate regiunea Moka sau Yemen, arbustul din care din secolul opt se extrage miraculoasa și prețioasa băutură numită la început kawab, apoi, după cucerirea Europei, dar în special a Veneției, „numele plantei a început să se adapteze la modulațiile fiecărei limbi: caffe, cafe, coffee etc.”, la început băutura călugărilor, pentru a putea rezista zi și noapte la rugăciuni, apoi, în secolul 18, „Tableau de Paris”, Louis Sebastien Mercier: „cafenelele, refugii ale trîndavilor, azile de nenorociți”, 700 de cafenele în Parisul acelui secol, cafeaua ce nu a generat niciodată războaie sau revoluții, dar a contribuit la realizarea lor, întîlniri, pacte, tratate, comploturi, asezonate invariabil cu miraculosul lichid negru, stimulativ pentru elocință, hrănitor pentru stomacurile flămînde, deschizător de conversații, generator de forță, dezinhibator pentru inhibații imberbi politicieni în devenire și a prețioșilor politicieni cu monocluri, favoriți, fracuri cu coadă, pipe și trabucuri, apoi cu havane, cafea, cafegii, locuri ale înaltei societăți în alte vremi, nicidecum ale servitorilor sau ordonanțelor, apoi democratizarea consumului de cafea cu elevi, studenți, muncitori cu ziua, hamali, mici intreprinzători, funcționari chiulangii, femei în căutarea fericirii, femei triste și vesele, intelectuali debusolați sau busolați, scriitori, pictori, artiști provinciali cu roluri exclusiv mari, dar nejucate, oameni de afaceri, miliardarii de ieri și de azi ai cafelei, „sucul negru absolut inutil subzistenței și de care ne-am putea lipsi oricând”, apropierea Orientului de Occident, pe rutele consacrate drumului cafelei, Doamna de Sevigne: „Racine scrie comedii pentru Champmesle: nu va rezista în secolele următoare. Racine e trecător ca și cafeaua”, drumul cafelei și al artei lui Racine nu au făcut decît să arunce în umilință celebra predicție a doamnei din înalta nobilime franceză, cafenele locale: Ada Kaleh, Soho Caffe, Veneția Caffe, Koson Caffe, Jolie Cafe, Scala Cafe, Cotton Cafe, Amigo Caffe, Up Cafe, The Refresh, Cafe, Bar Luciano, Cafe Imperial, John s Cafe, cafenele bucureștene, cafenelele culturale europene evocate de Zola, întîlnirile de joi de la ora 5 cu prietenii săi: Manet, Claude Monet, Degas, Renoir, Pissaro, Cezanne, Zola, Maupassant, Malarme, fotografi cu pretenții artistice, expoziții, glume, familii tinere, flirturi, copii răsfățați, țipete, mame grijulii, tați absenți, bunicuțe încă atrăgătoare, bunicuți decrepiți, din nou cafele, cafenele …, cafenele…
Cafeneaua „Jos Pălăria” din orașul de la poalele cetății Deva – o prezență interesantă, discretă, elegantă, civilizată, lustruită la propriu și la figurat, cam prea cuminte pentru o urbe aflată în căutarea a ceva, ce poate să însemne reîntoarcerea la carte, la bunul gust, la frumos, la subtil, la meditație, la discuții nesfîrșite, intelectualizate și nu numai, la rafinamentele și tabieturile specifice și tradiționale ale consumului lichidului ce a cucerit și cucerește și în continuare lumea.
Nu-i cunoaștem pe cei ce s-au învrednicit să ridice acest loc.
Cu siguranță, portretul lor se poate reconstitui din fragmentele frumoase ale acestui modest text. Oricum, speranța că se va continua, că se vor dezvolta alte și alte idei interesante, care, sigur, se află în portofoliul de proiecte ale casei, mă fac să continui relația, aproape afectivă, pe care, în ultima vreme, am realizat-o, eu și iubita mea, cu acest loc.

Articole asemănătoare