Falimentul literaturii…

Lucian Avramescu

…sau, prelungind ideea titlului, falimentul sufletului? Notam zilele trecute nedumerirea unei scriitoare care a trăit ani mulți afară și care, întorcându-se acasă, a găsit librăriile de unde cumpăra cărți în tinerețe, sau unde își lansa cărți, preschimbate în magazine de poșete sau șaormerii. Scriitorul-călugăr, pitit în chinovia lui de cărți, zidit ca Ana lui Manole între pereți de coperți, a devenit rar, sau nu mai e. Literatura e înlocuită încet de cinematografiile productive pe mici și mari ecrane, iar calitatea creațiilor se scufundă anual, mai adânc, în balta cu mormoloci a comercialului. Am primit uimit vestea că, pentru prima oară, Premiul Nobel pentru Literatură e acordat unui cântăreț. N-am nimic de reproșat creațiilor muzicale ale lui Bob Dylan, cu toate că am avut șansa dar și ghinionul de a fi spectator la un concert al lui, unul din puținele, oarecum ratat. Mă găseam cu un coleg din presă la Ierusalim, pentru un interviu cu premierul de atunci al Israelului, Iitzhak Shamir și s-a nimerit ca în seara aceea să aibă loc un concert al marelui cântăreț american, cu origine evreiască, în centrul religios al lumii, inclusiv al lumii mele creștine. Am fost și noi, alături de alte mii de spectatori băștinași sau veniți din alte țări, acolo. Era, cu adevărat, un eveniment. Dylan a ținut să cânte nu piesele lui cunoscute, făcând surpriza de a aduce doar piese noi. N-a avut, așa se petrece mereu cu vedetele, succes. Oamenii așteptau cântecele lui cunoscute, fredonate pe întregul glob. A mai fost și o pană de microfoane, ceea ce se petrece rar la un astfel de megaconcert. E ce-mi amintesc de acum mulți ani. Era cred prin anii 80 și ceva. Nu m-am gândit că Bob Dylan va lua vreodată premiul Nobel pentru LITERATURĂ. Cotizează, iată, și marele cântăreț, la declinul și falimentul literaturii. N-am citit nimic, mărturisesc, din operele sale literare, iar textele de cântece, cu mesaj, profunde, nu-s, cred, în condițiile în care sămânța marilor scriitori nu s-a stins de tot, atât de adânci, încât să-l încununeze ca marele, cel mai mare SCRIITOR al lumii în anul acesta. El rămâne, pentru mine, un mare, uriaș chitarist și cântăreț care a cochetat nițel și cu literatura.
Dar nu despre cântărețul american vreau să grăiesc, ci despre tragedia de a ne despărți, definitiv poate, de cartea de literatură. Copiii, prizonieri ai tabletei și micului ecran, nu mai citesc deloc cărți. Citesc doar în rezumatul obligațiilor șolare, cei mai mulți. Muzeul din casă al bibliotecii rămâne nevizitat, mângâiat doar de pămătuful pentru praf al menajerei. Concomitent cu abandonarea poeziei, prozei se petrece – nu sunt sigur – și un abandon al romantismului care luminează unghere frumoase din om. Moare, deodată cu literatura, candoarea lumii. Dar poate că nu-i așa, iar eu, ca de atâtea ori, mă păcălesc.

Parteneri