Florentin Scaleţchi: ÎNCHISORI

Florentin Scaleţchi: ÎNCHISORI

Un subiect la ordinea zilei, de cel puţin 27 ani încoace, de la aşa-zisa Revoluţie din Decembrie 1989, dar mai ales după condamnarea-pilot a CEDO privind condiţiile existente în penitenciarele din România, caracterizate pe bună dreptate de onorata instanţă ca fiind inumane şi degradante.
Am moştenit un sistem de închisori de la regimul comunist care, la rândul său, a moştenit mai multe închisori din timpul Imperiului austro-ungar al împărătesei Maria Tereza, închisori care nici vorbă să fie închise, cum ar fi fost normal, ci au fost păstrate şi doar cosmetizate pe ici, pe colo, fără să se ţină cont că au în jur de 200 ani, iar lumea a evoluat la propriu şi cred că ar fi fost normal să schimbăm şi condiţiile de detenţie din închisorile româneşti.

ÎNCHISORI NOI SAU CE ?
Considerată oaia neagră a tuturor sistemelor din care a făcut parte, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, fostă Direcţie în cadrul Ministerului de Interne şi apoi din Ministerul Justiţiei, a fost din toate timpurile subvenţionată şi prost apreciată.
Administraţia penitenciară a moştenit un sistem de închisori făcute pentru a extermina fiinţa umană, căci regimul comunist şi al dictaturii considera oamenii căzuţi în păcatul unei infracţiuni că sunt rebuturi ale societăţii, alături de familiile lor, fără cea mai mică şansă de a putea fi recuperaţi de societate.
În primul an de la Revoluţia din decembrie 1989, când am schimbat o societate comunistă cu una de tip capitalist, omul a devenit o fiinţă umană supusă riscului de a greşi, dar şi de a fi recuperată pentru societate.
La un buget de 50 miliarde dolari, cât era PIB-ul României în anul 1990, a fost posibil să fie finalizată construcţia unei noi închisori, respectiv închisoarea Rahova, şi începerea altor două noi, în Arad şi Giurgiu, finalizate în anii următori.
Suntem în anul 2017, deci după 27 ani de la momentul 1990, PIB-ul a crescut la aproape 200 de miliarde euro şi, în România, nimeni dintre zeloşii noştri politicieni ai Justiţiei nu a mai dorit să aloce bani pentru construirea de noi penitenciare. Nu s-au făcut decât minore reparaţii curente şi eventuale igienizări în spaţiile deja foarte vechi din închisori.
A apărut condamnarea-pilot a CEDO şi politicienii români au intrat în fibrilaţie când au auzit că România riscă o amendă de cel puţin 85 milioane euro anual, dacă nu vor ameliora condiţiile de detenţie într-o perioadă de nouă luni. Astfel a apărut Legea nr. 169/2017, care face luna de 36 zile pentru deţinuţii care, din 2012, au executat pedepse în spaţii mai mici de 4m3 de aer, cerinţă obligatorie a UE.
Zilele trecute, am luat la cunoştinţă că Ministerul Justiţiei va prelua de la Ministerul Apărării Naţionale trei unităţi militare dezafectate, urmând a fi amenajate ca închisori.
În cei 27 ani trecuţi din 1990 încoace s-a încercat de mai multe ori această formulă, care nu a adus nimic în sistem.
Cred, fără teama de a greşi, că se face din nou o eroare prin încercarea de a transforma o unitate militară de orice fel într-o închisoare. Doar dintr-un singur punct de vedere ar fi benefic transferul, pentru lotul de pământ al unităţii, căci o închisoare la standarde moderne nu se poate realiza din nişte dormitoare de soldaţi. Există în lume firme care construiesc închisoari moderne, în câteva luni, cu materiale de generaţia a treia.
Am fost asiguraţi că vom avea în anii următori un penitenciar nou în judeţul Buzău. Din ce, domnilor guvernanţi, dintr-o clădire veche, fostă unitate militară şi dezafectată de ani de zile?
Ce păcat, dragi români, că nu putem scăpa de amenda CEDO, igrasia e la ea acasă.
Oare de ce nu renunţăm la a mai construi dacă tot nu avem bani şi nici nu ne pricepem şi nu trecem la sistemul închisorii la domiciliu cu monitorizare permanentă cu brăţară sau cu telefonul mobil, cu abonament? Se pare că nu putem trece peste nişte tare ale trecutului şi nici să învăţăm că putem fi mai flexibili, îngăduitori cu toţi cei care au greşit o dată în viaţă, mai aproape de Dumnezeu, să dăm legi care să ofere această posibilitate, a închisorii la domiciliu, tuturor deţinuţilor cu condamnări de până la cinci ani inclusiv, sau celor care se află în ultimii cinci ani de executare a unor pedepse privative de libertate., legi care mai au de aşteptat.
Într-o microfonie a tuturor, noi nu ne mai auzim între noi!
În ţara asta nu s-a înţeles că timpul nu stă după noi! Tot timpul amânăm să luăm decizii importante pentru acest popor, din cauza unor conservatori încă tributari trecutului, un timp al răfuielilor şi al răzbunării, făcute toate cu mult zel şi patimă.

 

Articole asemănătoare