Florentin Scalețchi: Nu mai am răbdare….(2)

Florentin Scalețchi: Nu mai am răbdare….(2)

După ce comuniştii, ne-au făcut şi au gestionat, o ţară, din care au lipsit apa, lumina, căldura, gazele, săpunul, mâncarea, locuinţele, hainele, mijloacele de transport şi şoselele sigure pe care să putem circula în siguranţă şi confort, fără mijloace de comunicare, dar cu multe fabrici şi uzine, multe combinate de toate felurile de la industria grea la cea uşoară, exploatări miniere, o flotă comercială şi una de pescuit oceanic, transport feroviar, agricultură şi zootehnie industrială,etc.
Cu toate că, în această ţară cu o ideologie greşit- comunistă, sute de mii de români au suferit şi chiar au murit în închisorile politice, sau au cunoscut gulagul autohton prin deportări masive, spre zone izolate, numai pentru curajul de a se opune acestui regim ilegal, criminal şi odios, societate, pentru care fiinţa umană, practic, nu avea nici un drept.
Deşi, noi toti, am îndurat 50 de ani de Comunism şi Dictatură, apropiată cu cea din Coreea de Nord, şi care inevitabil ne- a dus spre o revoluţie cu mii de victime, ca să schimbăm o ţară comunistă într-una capitalistă, dintr-o societate unde trona dictatura şi fenomenul totalitarismului într-un stat democrat de drept, unde există pluripartism, economie funcţională de piaţă şi o societate civilă puternică, căci în ţările cu dictaturi, societatea civilă practic nu există.
De 27 de ani, de capitalism de junglă, vrem să facem trecerea de la o societate la alta dar, din păcate, fără mari realizări bătând pasul pe loc, am ajuns azi să ne justificăm în mod penibil, spunând, mereu şi mereu, obositor de-a dreptul că, suntem încă o ţară tânără, că facem reformă şi restructurare, că vrem schimbare, că vrem să scăpăm de tarele trecutului şi să ne fie respectate drepturile fundamentale ale omului şi cu certitudine ne dorim, să trăim cu toţii în demnitate, dar nu prea facem nimic pentru a obţine asemenea lucruri.
Şi ce avem după aceşti 27 de ani de mare „travaliu”, de reforme interminabile de tot felul de ratări şi bâlbâieli, de aşteptări şi eşecuri, de pierderi umane şi materiale, insurmontabile.
Ce ne- a mai rămas ? Aproape nimic.
Oful meu cel mai mare şi de care ştiu foarte multe căci am făcut în această viaţă parte din acest fenomen a fost desfiinţarea, vânzarea sau casarea Flotei româneşti, mândria unei ţări comuniste, de mărime medie, dar ambiţioasă, care a reuţit o performanţă unică pentru o naţiune de numai 20 de milioane de locuitori, a patra putere de transport maritim din lume.
Am reuşit să avem în cadrul Companiei de Stat NAVROM Constanţa aproape 400 de nave de la tonaje de 165,000 Tdw la cele de 1100 Tdw, fiind capabilă să transporte toate felurile de mărfuri, inclusiv trenuri şi maşini, toate mineralele şi minereurile, ţiţei şi combustibil.
Ce trebuie menţionat cu precădere, este că aproape toate navele noastre au fost creaţia constructorilor navali români, ajungând să producem chiar şi pentru străini. Am avut, şantiere navale atât la Marea Neagră, cum a fost şi este şantierul din Constanţa, tot aşa cum a fost şi este acela al sud coreenilor, DAEWOO de la Mangalia şi tot aşa şi în porturile Dunărene, începând cu Turnu Severin, Orşova, Giurgiu, Brăila, Galaţi, Tulcea şi Sulina, şantiere care în fapt au dispărut, mai puţin şantierul de la Galaţi, cumpărat de compania olandeză DAMEN, care este în topul constructorilor navali, internaţionali.
Mă doare sufletul când mă gândesc că, la bordul câtorva din navele acestea mi-am făcut debutul ca şi elev-student, apoi ofiţer stagiar, ofiţer maritim 3, 2 şi 1- echivalentul secundului de navă, ajungând la performanţa de a fi comandant de cursa lungă la frageda vârstă de 26 de ani şi devenind în acest fel cel mai tânăr comandant din lume.
Astazi, după 37 de ani de la acel moment, România, ai deţine numai două nave comerciale care navighează sub patrimoniul românesc.
Ruşine, să le fie tuturor celor care şi-au bătut joc de acest bun naţional şi l-au terminat fără vreun resentiment.
Tot aşa a mai dispărut o flotă, tot creaţia constructorilor noştri navali, Flota de Pescuit Oceanic, care nu avea numai nave de pescuit tip Trailer ci şi Nave Colectoare şi Frigorifice.
Tot la fel ca flota comercială a dispărut şi Flota de Pescuit.
E drept a dispărut şi sintagma sau sloganul din vremea Dictatorului Ceauşescu „ nici o masă fără peşte oceanic” dar nici vapoare de pescuit, colectoare şi frigorifice nu mai avem. Păcat, căci, devenisem pe plan mondial flote cunoscute şi respectate, conduse, întreţinute şi reparate de mari profesionişti.
Astăzi, toţi aceşti mari meseriaşi, brăzdează mările şi oceanele lumii în slujba altor pavilioane ale ţării care nu şi- au distrus trecutul, precum vecinii noştri- bulgari.

Abonează-te la noutăți

Articole asemănătoare