• Home
  • Editoriale
  • Gabriela Firea urcă, peste nămeți, Dealul Cotrocenilor

Gabriela Firea urcă, peste nămeți, Dealul Cotrocenilor

lucian 1

Știu, mi-a spus un amic, cine va fi următorul președinte al României! Nu mă omorî! Cine? Gabriela Firea! Pe ce te bazezi? Pe evidențe! Și care ar fi ele? De când ninge, Firea face din zori și până noaptea exerciții de imagine. Unde e ea sunt și toate televiziunile. E, zic eu, o femeie care vine din presă. Știe să vorbească. A scris și niște plachete de versuri. Fac și alții asta. De ce n-ar face-o ea, care-i de meserie?!

De ce n-o critici? – sunt somat. Tocmai din acest motiv. Nu-i prea critic pe cei care vin din presă. Nici atunci când merită? Rămân pe gânduri.
Apoi amicul meu îmi dezvoltă filmul zăpezii în București. Firea, cu primarii de sector, cadru multiplu. Firea cu directorii de tramvaie. Cadre. Firea dă declarații lângă două lopeți. Cadre. Firea dă indicații, dă din mâini, știe, vorbește. Cheamă din adăposturi niște oameni ai străzii și le dă o ciorbă în Gara de Nord unde sunt toate televiziunile. Ca din întâmplare. Ăia aveau ciorbă în adăposturi, chiar mai bună, cum declară o aurolacă. De ce această abundență de imagine, această nevoie mai înaltă decât gerul și zăpada de a da bine?
Am sunat, acum o oră, o cunoștință din vărfurile PSD. E Firea candidatul vostru la președinție? Râde! De unde știi? De la unul care face supoziții. Și ce crezi, are dreptate? Dacă știam nu te mai sunam pe tine! Are dreptate? – întreb iar. Pauză. Vrei să-ți spun la telefon? Râd.
E seară. Fosta mea colegă de presă dă lămuriri despre iarnă în cel mai greu oraș de deszăpezit în condiții de iarnă câinoasă. Face ce au făcut și ceilalți. Dă afară niște directori ai altora și pune pesediști. Cam aceleași firme primesc anual milioane de euro pentru deszăpezirea Capitalei pe care o fac fără mare elan.

De ce iese Gabi Firea pe ecrane din oră în oră, depășindu-și oarecum obligațiile? Urcă ea, într-o campanie deja începută, Dealul Cotrocenilor?
O singură televiziune o critică, spunând că-n sectorul 5 un om a fost găsit mort de frig în stradă, că o arteră principală e trăienită, că mulți oameni înjură, că nu merg niște tramvaie. Pe ce se bazează candidatul care suie troienii grei spre Dealul Cotrocenilor? Pe faptul că a câștigat, fluierând, Capitala. Pe detaliul că e, acum, pe primul loc în toate sondajele, în timp ce Iohannis a coborât rău și se sforțează, cam târziu, să recupereze. Dinspre liberali nu se arată, deocamdată, nimic. Pe amănuntul că, pe internet, cei mai mulți îi dau prin terci maro pe ăi de îndrăznesc s-o critice. Ei sunt mai numeroși decât nemulțumiții, ceea ce înseamnă că iureșul votului nu s-a stins, victoria e imprimată în fusta fostei jurnaliste.

Și când se va topi zăpada? Vin zăpezile înflorate din vară, mult mai bune pentru cineva care știe să le cultive, ca imagine!
Ce ar putea s-o împiedice pe Gabriela Firea să atace Cotrocenii? Cine i-ar putea fi dușman de moarte, fiindcă orice politician are dușmanii lui? Am reverificat niște sondaje. Nu cred în sondaje, dar… Ei bine, sub ea, în top, e un personaj ambițios, abil și rece ca un țurțure, care ar da orice să fie el primul. Cine-i personajul? O să-mi sun iar amicul pesedist, să-mi dea lămuriri, dar nu-mi spune la telefon.
P.S.
Nu-i cam devreme pentru o campanie care vine peste doi ani? Nu!

Parteneri