Gerul din vară

 

Gerul de acum, greu ca un clopot de plumb care-și leapădă sunetul înfundat pe dealuri și lunci înzăpezite, nu mă sperie decât puțin. De mic m-am bătut cu iarna și am supraviețuit, chiar și când gerul cobora în oase – nu aveam termometru să știu ce minus e – la temperaturile de congelare. Cândva, prin anii cincizeci și ceva, zăpada se întrecea cu grinda casei, depășind-o, iar troienii de lângă pârtiile prin care mă strecuram, mic ca un jder polar, era de trei ori cât mine, am plecat să fur lemne din pădurea statului, care era, fusese, pădurea părinților mei. Pe la poartă treceau în șir săteni cu topoare, urcând spe pădure și făcând pârtie prin zăpada neîncepută. Băgând de seamă că bunica de mamă, la care creșteam, e prinsă cu alte treburi, mi-am pus iute hainele groase la îndemână, am luat toporașul pe potriva mea pe care bunicul mi-l comandase la țiganii fierari și m-am avântat pe poartă spre crângurile înzăpezite de unde urma să se întoarcă fiecare cu un lemn, mai gros sau mai subțire, după cum îl țineau puterile. Poteca de cizme era adâncă, iar eu, pe măsură ce urcam – mult pierdut în urma bărbaților care înaintau greu dar cu spor totuși – simțeam că mi se taie răsuflarea, dar nu mă dădeam bătut. Suiam, gerul tăia respirația, oamenii satului nu se mai vedeau în față, dar urmele lor mă duceau pe drumul fără greș spre pădurea care putea reaprinde în sobe focul. Voi lua și eu un copac, voi aduce acasă lemne pentru foc, toporul meu minuscul era totuși un topor, iar tăietorul de lemne de cinci ani nu putea da greș în primul avânt de bărbăție. Așa m-a găsit, venită cu disperare din spate, bunica mea, urcând și iar urcând, singur pe o potecă fără sfârșit, la întrecere cu mine și cu iarna care a fost în acel an cu adevărat cumplită, ca-n basme, ca-n poveștile cu Dochia. Eram un mic om învelit în ger, alb nu de zăpada care nu mai cădea din cer, ci alb de răsuflarea mea și de gheața care mi se prindea pe haine.M-a cărat acasă în brațe și a fost prima oară când am plâns de ciudă fiindcă nu m-a lăsat să-mi împlinesc datoria față de gospodăria noastră astupată cu totul de zăpezi, din care mai ieșea hornul și pârtiile săpate cu lopata spre poartă și vite.
Lumea de azi e mai altcum, lunecă pe roți de cauciuc spre slujbe și afaceri, zarva înghesuită a traiului modern face dintr-un pospai de zăpadă o ciumă rutieră, blocurile, rămase fără apa caldă din calorifere, devin congelatoare în care bătrânii și nu doar ei, pot muri. Iarna e un inamic. Te bați greu cu el. Politica își ia și ea porția de iarnă, preschimbând gerul în voturi și zăpada în victorii electorale. Mie nu de iarna din iarnă mi-e frică, ci de temperaturile caniculare din decembrie și de gerul din vară, fiindcă uneori vara dă cu ger, iar gerul nu e de la o vreme meteorologic.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.