Gheorghe Stelian: Turma blegomană se va-nchina la el ca la icoană

oi 2

Am mai trăit, o spun cu umilință,
Unic partid c-o unică voință
Azi, iar, pe post de Dumnezeu sau vraci
Se află-n vârf o copie cârmaci

E un sperjur, expert în lașitate
Reia rețeta, dar pe jumătate
Poporu-a dispărut, el este tot
Și-o pletoră de dame în capot
Ce-l pupă ne-ncetat, în fund și-n bot

Îl cheamă nu știu cum, dar ce contează
Partidul, din vaci mulse, delirează
Având la vârf un Ceaușescu nou
Pe cât de șmecher tot pe-atât de bou

Prin repertoriu-i de lăutar
Care-a cântat la mese cu mult dar
Și-a construit din șpăgile porcoi
Averea unui uriaș ciocoi
Ce-și bate joc de neam și de nevoi
Adică, vreau să spun, de noi, de voi

Cine e el? Vedea-veți în curând
Anosta lui făptură delirând
Va sta-n drapel, iar turma blegomană
Se va-nchina la el ca la icoană

Gheorghe Stelian, București (profesor pensionar)

Parteneri