Giorgiana Radu: Iubim poeții, cu condiția să fie morți

0 26

Constat în ultimii ani – poate așa a fost întotdeuna – că marii scriitori, cercetătorii de renume din diverse domenii, actorii, oamenii de cultură în general, sunt apreciați și lăudați odată cu trecerea lor în celălalt tărâm, de unde nu-i mai putem afla. Cărțile numeroase, studiile înfăptuite minuțios, talentul și munca transpuse în închegarea și dezvoltarea acestei societăți, nu-i fac atractivi posturilor de televiziune, ahtiate după nonvalori care fac rating. Acești oameni cu adevărat speciali, devin interesanți când mor. Atunci se scormonește după detalii care de care mai picante, care mai lacrimogene, perfecte pentru captarea atenției unui anumit public (numeros, din păcate), interesat de înmormântări, divorțuri, can-can-uri. Altfel, puțini sunt cei care-i caută, care le apreciază munca și talentul în timp ce se numărau printre noi. Pare că suntem un popor alergic la contemporaneitatea valoroasă.
Poeții, oameni cu sensibilități aparte, strâns legați de locurile natale, se reapropie, după călătoria prin viață, de meleagurile unde au copilărit, unde își au rădăcinile sufletești. Aici, reclădesc, își pun amprenta personalității formate în ani. Reașează trecutul, îl reînnoadă cu prezentul spre viitorul urmașilor – dar nu numai – , și al societății. Prin existența lor scot din anonimat localități care altfel nu ar fi decât un punct neînsemnat de pe hartă sau doar o circumscripție electorală, de unde se așteaptă voturi pentru mai marii din Capitală. Consătenii ar trebui să fie mândri de a avea printre ei un nume, o personalitate, un om care s-a ridicat dintre ei și-i reprezintă la nivel național și, poate, dincolo de granițe. Din păcate, realitatea este pe dos. Nu doar că nu conștientizează acest privilegiu, ci îi încearcă sentimente care nu au nicio legătură cu amabilitatea, prețuirea și respectul. Ba chiar le pun și bețe-n roate. Funcționarele primăriilor, multe dintre ele, suferă de suficiență și aroganță, peste poate, pentru a mai catadicsi să-și îndeplinească sarcinile prevăzute în fișa postului. Sunt prea mândre de statutul lor pentru a mima, măcar, buna cuviință. Găsesc ceva care nu se brodește cu cerința, iar răspunsul vine scurt – nu se poate!. Dar, așa cum spune românul, „nimeni nu-i împărat în satul lui”. Poate de aceea, filosoful Emil Cioran, iubind cu disperare locurile şi oamenii primilor săi ani de viață, a hotărât să nu-i mai revadă niciodată, să rămână cu amintirea doar.
Totuși, indiferența aceasta afișată, minimalizarea și subaprecierea unor oameni care și-au dobândit prestigiul prin talent și muncă, denotă nu doar o precară moralitate, ci și o lipsă de cultură și de simț civic. Am, din păcate, la îndemână, strălucite exemple ale găunoșeniei înfumurate, persoane care usucă locul pe unde trec.
Ar trebui să se predea la școală cum să învățăm să ne apreciem valorile acum, azi, când sunt încă în viață.

(editorial publicat în Ziarul Prahova)

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata