Giorgiana Radu: Noiembrie, luna în care Providența m-a binecuvântat

Giorgiana Radu: Noiembrie, luna în care Providența m-a binecuvântat

 

Uneori, lucrurile certe din viața noastră se dovedesc a fi cele mai incerte. Siguranța cu care tratezi anumite situații devine nulă, iar destinul „își face de cap”.
Era ziua când împlineam 23 de ani. După mai bine de două săptămâni de stări dintre cele bine cunoscute apariției sarcinii (greață, vomă, neacceptarea anumitor alimente, ș.a.), puse pe seama consumului unor mâncăruri care au declanșat răul, am încercat și testul de sarcină, deși noi, ”vinovații” eram siguri că este EXCLUS. Certitudinea a fost demontată de primul test, iar cel de-al doilea ne-a lămurit total.
M-au încercat sentimente diverse. Teama a fost principalul fior care mi-a traversat întreaga ființă. Cum pot, sunt eu în stare, ce fac?, și multe alte întrebări la care răspunsurile au venit de la sine, după ce am realizat că tocmai mi se întâmplase o minune. Dumnezeu mă binecuvântase! Binecuvântarea se cheamă Luciana, care împlinește 10 ani. Pe 13 noiembrie 2007, într-o zi de marți, la ora 13.05, după un travaliu de 12 ore, fapt ce a dus la decizia de a mi se face cezariană (eu ținând morțiș să nasc pe cale naturală), i-am auzit pentru prima oară glasul, i-am simțit prima respirație, am făcut cunoștință printre singurele lacrimi de fericire din viața mea. Mamele știu că acest moment divin e greu de descris în cuvinte.
A urmat primul alăptat, prima schimbare a scutecului modern, numit pampers (pe care l-am nimerit pe dos), prima baie, prima febră, primii dinți, primele cuvinte… Toate aceste momente au fost trăite intens, unele cu emoție și bucurie, altele cu teamă. Viața de părinte este una complexă, care nu constă într-o stare de fericire continuă. Ea comprimă renunțări, îngrijorări, temeri, nopți nedormite, zile istovitoare. Dar fără acești nori cenușii cum ar fi? Nu ți-ar putea străluci sufletul atunci când îți vezi copilul crescând, evoluând, bucurându-se de tot ce-l înconjoară. Atunci, bucuria și optimismul lui se reflectă pe chipu-ți, ca razele soarelui în apă. Atunci știi că ești complet, că ai primit misiunea supremă pe acest pământ.
Sunt trăiri pentru care ai vrea să oprești timpul. Acest inamic accelerează nemilos, lăsând în urma lui amintirile. La cei 10 ani ai Lucianei, uneori îmi este dor de fiecare an care a trecut, ca o briză, parcă. Ar trebui să știm să adulmecăm fiecare secundă din viața copilului nostru, să n-o lăsăm să treacă anost. S-o inspirăm adânc pentru a rămâne întipărită în noi, acolo unde, timp de nouă luni, am fost una și aceeași ființă.
Da, într-un noiembrie, în care iarna își așternuse în toamnă primul cearșaf alb, Providența m-a binecuvântat așa cum nu speram, nu plănuiam, nu credeam și nici nu visam. La mulți ani, copilul meu drag! La mulți ani, Luciana! Să fii sănătoasă, să crești frumos, să fii un om bun și înțelept. Să iubești, să dăruiești și să primești.

Articole asemănătoare