Giorgiana Radu: Prefață la romanul „Femeile singure”, de Adina Mandalac

Giorgiana Radu: Prefață la romanul „Femeile singure”, de Adina Mandalac

N-am scris o prefață. Doar am citit cărți, sărind, uneori, peste prefețe. Nu știu care sunt regulile și ce criterii stau la baza antemergătorului unei cărți. Fiindu-mi lansată provocarea, voi încerca să desfăș, așa cum mă pricep, cel de-al treilea copil literar al scriitoarei Adina Mandalac.
„Femeile singure”, căci așa se cheamă romanul, comprimă iubirea trecută prin toate filtrele ei: fericire, extaz, armonie, durere, certitudine, incertitudine, deznădejde, trădare, un tsunami de stări, pe care autoarea le transpune cu talent personajului central, Adela. Parcurgând cartea, cititorul (cititoarea) trăiește odată cu Adela fiecare moment din viața ei, simte zbuciumul fiecărei celule din ființa care, părăsită atunci când se aștepta mai puțin, când avea nevoie disperată de aerul bărbatului care-i devenise viața însăși, iubește în continuare și suferă încât o bântuie „imaginea tulburătoare a unei sinucideri”. În romanul de dragoste, scriitoarea Adina Mandalac mai așază credibil – pe lângă povestea femeii frumoase, deștepte, dar lipsită de noroc la capitolul esențial al existenței, iubirea -, un aspect important în viață, prietenia. Înconjurată de un cerc de prietene trecute de 40 de ani, femei singure sau aproape singure, „greu încercate de viață”, Adela poate găsi un punct de sprijin prin experiența fiecăreia dintre ele, culegând din sfaturile lor liane care s-o ajute să supraviețuiască eșecului pe care nu-l acceptă, oricât de evident se arată. Singura care reușește s-o determine să se descătușeze de focul ce ardea mocnit, dar violent înlăuntrul său, după plecarea Lui, este Anca Hogea, o femeie frumoasă, rafinată, cu ochi mari și negri, așa cum o descrie autoarea. Sensibilitatea și candoarea, elemente native ale scriitoarei, se revarsă asupra fiecărui rând, poleind armonios cuvintele, ca o ploaie caldă de metafore, în vremuri reci bacoviene.
„El era fericirea, bucuria mea, singurul motiv pentru care zâmbeam, pentru care luptam… M-a ucis, așa simt. Lângă toate sentimentele și toate amintirile, plutește un gol nimicit. Acela sunt eu”, și povestea curge, dar vă las s-o descoperiți singuri.
„Femeile singure” nu este destinată cu precădere femeilor, care, cu certitudine, își vor regăsi frânturi de existență în această carte, ci și bărbaților care pot descoperi și învăța mai mult despre femeile din viața lor.
I-am dat, spre lectură, aceste însemnări, poetului Lucian Avramescu, știut ca „naș literar” al autoarei. Mi-a spus că am scris cu căldură despre cartea Adinei. Mi-a mai amintit că există un roman al lui Cesare Pavese cu un titlu nu identic, ci apropiat, ”Femei singure”, pentru care scriitorul a luat cel mai mare premiu literar al Italiei. Știu și eu cartea. Pavese conturează femei cu singurătăți abstracte, cerebrale în tristețea lor. Adina Mandalac construiește personaje care-și trăiesc singurătatea simplu și, din astă pricină, profund, având sânge în ele, trăiri care te pun pe gânduri. Urez cărții ”Femeile singure” să nu se bucure de singurătate, ci de meritata lectură a cât mai multor cititori.

Articole asemănătoare