Giorgiana Radu: Regina Maria, un suflet cât un Centenar și mult peste

0 230

Femeia simbol, paragraf sau ștampilă a vieții însăși, a bărbatului sau a unei națiuni. Prin ea se naște neamul, se înfăptuiesc lucruri mărețe sau se sting candori, idealuri și destine. Femeia, coastă din trupul lui Adam, poate modela derularea unei istorii. Poate schimba adierea vântului dinspre nord spre est sau dinspre sud spre vest și chiar îl poate determina să bată continuu spre o singură direcție. Frumusețea ei nu constă doar în trăsături armonioase aidoma unor picturi în culori calde, adolescentine, așa cum reiese din câteva lucrări ale pictorului cu premii internaționale, Laurențiu Burlacu. Femeia adevărată nu toarce lenevind pe sofa, încercând să hipnotizeze masculi feroce. Zicala „femeia mută munții din loc” s-a adeverit în multe rânduri. România are câteva exemple de acest fel. Istoria țării noastre se datorează câtorva femei cu spirit puternic ce și-au conștientizat rolul lor în societate. Poate cel mai reprezentativ este cel al Reginei Maria, care la vârsta de 17 ani devenea soția lui Ferdinand Întregitorul.
Maria Alexandra Victoria s-a născut la 29 octombrie 1875, la Eastwell Park, în comitatul Kent din Anglia, fiind fiica lui Alfred al Marii Britanii şi Irlandei, Principe de Saxa-Coburg-Gotha, Duce de Edinburgh şi a Marii Ducese Maria Alexandrovna a Rusiei.
Principesa Maria, nepoată a Reginei Victoria a Marii Britanii şi a Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei, s-a măritat la 10 ianuarie 1893, cu Principele Moştenitor al României, Ferdinand, cu care a avut şase copii.
Cât din spiritul Reginei Maria se află în fiecare femeie a zilelor noastre?
Regina Maria, personalitate marcantă a istoriei noastre, este exemplul indubitabil al feminității, inteligenței și al puterii de sacrificiu pentru poporul său, pe care a învățat să-l cunoască, să-l iubească și să-l respecte. Ajunsă în România pentru a se căsători cu Regele Ferdinand, Regina Maria a îndurat multe greutăți și ostilități. Pe lângă frăgezimea vârstei, era și durerea înstrăinării de țara sa, de locurile și oamenii dragi, de visurile sale.
Adoptată de poporul român, prin căsătoria cu Regele Ferdinand I al României, Regina s-a integrat treptat-treptat și a ajuns să-și iubească țara, mai mult decât mulți dintre românii noștri de azi. În timpul războiului a fost alături de soldații răniți, pe care-i îngrijea fără rezerve, deși dojenită de cei care-i erau în preajmă că nu purta mănuși, riscând astfel să se îmbolnăvească – lucru care s-a și întâmplat. Regina Maria s-a îmbolnăvit de gripă spaniolă, o boală de care puțini scăpau. Ea s-a vindecat, dar această suferință a lăsat-o fără părul bogat, detaliu important ce-i accentua frumusețea nativă. Frumusețe care i-a adus în rândurile celor mai aprigi analiști ai vieții sale, multe critici și adultere pe care poate nu le-a comis decât prin zâmbet și cusurul de a fi o femeie frumoasă.
În spitalele de pe front, înființate de ea, mergea zilnic pentru a vizita bolnavii, asigurându-se că sunt bine îngrijiți. Pentru unii răniți, cea mai mare alinare a durerii și chinului prin care treceau, era simpla strângere de mână a Reginei și prezența ei în preajma lor. Din acest motiv refuza mănușile, care creau o barieră sufletească între ea și cei care-și puneau țara mai presus de propria viață. Dorea ca prin atingerea palmelor să transmită căldură și energie celor care fuseseră la granița morții în timp ce-și apărau patria și neamul.
„Mama Răniților” era la căpătâiul soldaților schingiuiți de sabie și obuze, chiar și când acasă, fiul cel mic, Mircea, de patru ani, (care a și murit în primul an de război) se zbătea între viață și moarte. Cu suferința unei mame care-și pierde copilul, cu grija pentru ce se va întâmpla cu țara, cu multele frământări ale sale, Regina Maria nu ezita să mergă în mijlocul oamenilor care aveau nevoie de ea.
Făcând o paralelă cu primele doamne ale vremurilor pe care le trăim azi, oare câte ar fi capabile să urmeze exemplul Reginei Maria? Câte dintre ele au simțul sacrificiului pentru țara lor, ce ar face dacă ar fi puse în această situație (sper să nu trăim asemenea momente)? Simt, asemeni Reginei Maria a României, prima doamnă a SUA, prima doamnă a Bulgariei, prima doamnă a …, fiindcă noi nu avem în clasamentul ierarhic și statutul societății o astfel de titulatură? Cât din spiritul Reginei Maria se află în fiecare femeie a zilelor pe care le trăim?

Regina Maria iubea Marea
Dovadă stă castelul de la Balcic, o aruncătură de băț mai la sud de Mangalia, pe care l-a clădit în numele acestei frumuseți Dumnezeiești care-i dădea putere să facă față cumplitelor bătălii fizice și sufletești ale acelor ani. Castelul din Balcic, numit pompos astfel, de fapt o casă de vacanță, a fost locul preferat al Reginei Maria.
Regina, născută pe o insulă în arhipelagul englez, a fost educată în Malta, unde tatăl ei era comandantul Marinei din acea zonă. Poate de aici se trăgea dragostea pentru Mare a acestei femei-Regină, adoptată de România, dar care a făcut pentru poporul nostru greu încercat, înmiit, în comparație cu orice politician al acestor vremuri și câțiva zeci de ani înapoi.
Și-a dorit ca inima să-i fie înmormântată la Balcic, sub lespezile bisericii Stella Maris, clădită de ea, la marginea Mării.
Ani de zile, mai exact 44, inima Reginei s-a aflat în custodia Muzeului Național de Istorie al României. În 2015, sediul iubirii și al durerii, – așa cum era numită inima de Regina Maria -, i-a fost depus în Salonul de Aur de la etajul al treilea al castelului Pelișor, locul decorat cu simboluri celtice și elemente bizantine, la indicațiile ei. Inima Reginei a fost așezată pe un soclu, în spatele canapelei unde și-a aflat sfârșitul, la 18 iulie 1938, la vârsta de 62 de ani, în urma unor hemoragii interne. Trupul ei odihnește la Curtea de Argeș, unde își au locul de veci Altețele Regale ale României.
Centenarul
Azi, când de la intrarea României în războiul care avea să-i aducă Reîntregirea, se împlinesc 100 de ani, puțini amintesc detaliul că Regina, marea noastră Regină, a fost cea care și-a determinat soțul, german prin naștere și educație, pe Regele Ferdinand, să nu mai ezite și să intre în război împotriva Germaniei, unde-și avea părinții, colegii de școală, rudele. E puțin lucru?
Centenarul înseamnă în mare parte și Regina Maria, simbol al patriotismului adevărat, al iubirii de neam, al sacrificiului de sine pentru un popor pe care-l asimilase cu tot ce-l compunea, fără să-i aparțină sangvin. Suntem în anul care celebrează 100 de ani de la Marea Unire înfăptuită în timpul Regelui Ferdinand și al Reginei Maria. În fiecare zi, Centenarul e pe buzele tuturor politicienilor, care mai patriot, care mai iubitor și propovăduitor al istoriei noastre. Oare, câți dintre aceștia ar putea acționa aidoma Regelui neamț, dedat românismului cu tot ce comprimă el, și Reginei care a învățat să iubească și să respecte această țară cu tot ce înseamnă ea: oameni, tradiții și chiar defecte.
Supranumită „Mama Regina”, „Regina bărbat” sau „Regina soare” datorită curajului și determinării sale , fiind foarte activă pe front, chiar și în cele mai periculoase puncte, Regina Maria se bucura de prețuire și simpatie nu doar în România, ci și la nivel Internațional. De pildă, în vizita în Statele Unite ale Americii din 1926, unde a fost însoțită de cei doi copii Ileana și Nicolae, Regina Maria înscrie apogeul popularității sale. Datorită celebrității ei, România a beneficiat de notorietate în întreaga lume.
Deși puternică și neînfricată, Regina era o femeie sensibilă. Printre numeroasele ei calități se numără și talentul literar. A scris proză, povestiri și romane. Și-a scris memoriile, dar a scris și literatură pentru copii.
A trăit intens, a iubit, a suferit, dar mai presus de toate a fost devotată țării și intereselor poporului român, pe care l-a binecuvântat cu ultimele puteri.
„Te binecuvântez, iubită Românie, țara bucuriilor si durerilor mele, frumoasă țară, care ai trăit în inima mea și ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Dar mai presus de toate amintește-ți, Poporul meu, că te-am iubit si te binecuvântez cu ultima mea suflare”, scria Regina Maria în ultima sa scrisoare, publicată în volumul „Povestea vieții mele”.

(material publicat în Revista Banchetul)

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.