Giorgiana Radu: Veșnica pomenire este cântată, datoria morală bifată, lacrima lipsește

0 67

Moșii de iarnă, praznic ținut în sâmbăta morților, se consumă într-un februarie cu miros de primăvară. Sărbătoarea, încărcată de tradiții și semnificații, care diferă de la o regiune la alta, are menirea de a-i pomeni pe cei plecați din această lume, de a-i determina pe cei vii să nu-i uite, obligându-i și la câteva obiceiuri musai de respectat. Femeile pregătesc colivă, colaci, pachete cu alimente și sticla cu vin, care vor fi duse la slujbă, spre a fi sfințite. După acest ritual, alături de o lumânare aprinsă sunt împărțite, pentru sufletele celor răposați. La sate există o sumedenie de păreri în ceea ce privește datul de pomană. Așa nu e bine, așa nu se face, așa trebuie, așa se zice. Preoții infirmă aceste știute populare spunând că de pomană se poate da orice. „Faptul că dai de pomană este un act de milostenie, un act de binefacere pentru cei din jur. Omul decedat nu mai mănâncă, nu mai bea, nu mai chefuiește, nu are nevoie de bani, bijuterii sau alte produse. Omul decedat are nevoie de rugăciune, nimic mai mult din partea celor vii”.
În vâltoarea acestor pregătiri care încep cu o zi înainte, și care se fac aproape mecanic, cu intenția ca toate să fie bine rânduite, coliva să fie suficient de dulce, să aibă destulă nucă, din pachete să nu lipsească oul fiert sau felia de cozonac, oare câți fac și o rugăciune pentru sufletul celui ce nu mai e? Esența, adevărata semnificație se rătăcește, din păcate, într-un lung șir de lucruri lumești. În calendarul creștin ortodox apar numeroase sărbători de-a lungul anului și, cu prilejul fiecăreia, oamenii tind să petreacă, să se ghiftuiască, depărtându-se de simbolistica reală, duhovnicească. La fel se întâmplă și în cazul pomenilor care iau de multe ori altă turnură decât cea menită.
Moșii de iarnă s-au isprăvit, veșnica pomenire a fost cântată, datoria morală a celor vii a fost bifată. Mormintele au fost stropite cu vin sfințit, lumânările au ars acolo unde au fost aprinse. Să fie oare destul? Poate că lacrima vărsată la crucea celor plecați de lângă noi face cât toate pomenile la un loc și mai mult de atât. Dorul și faptul că ne amintim de ei nu-i omoară definitiv, ci le lungește viața sufletului care poate că nu mai e. Sunt aici atâta timp cât nu-i uităm. Odihnă veșnică morților noștri, dar și celor de amintirea cărora nu a avut cine să se îngrijească!

(editorial pentru Ziarul Prahova)

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.