Giorgiana Radu: Ziua PSD-ului, regie perfectă cu un singur cusur – strada

0 48

 

Anii trec, se scurg precum nisipul în clepsidră. Ziua de ieri ți se pare prezentul transpus deja în ziua de mâine. Derulezi parcursul vieții și găsești întâmplări de „o veșnicie și ceva” care par că s-au petrecut azi. Nu ne naștem pentru a muri, așa cum citeam undeva. Ne naștem pentru a trăi, a evolua, pentru a construi povești reale în jurul nostru. Fiecare an din parcursul numit viață ar trebui să fie un adaos la complexitatea personalității, un plus de cunoaștere, de învestire în ceea ce avem să devenim. Urmele pașilor noștri prin timp să fie frumos conturate, solide, reper celor ce ne urmează. Să putem privi înapoi cu demnitate, fără remușcări și regrete. Ziua de naștere să fie doar bucuria că suntem, iar bilanțul existenței unul pozitiv, astfel încât „uzura” trecerii anilor lăsată pe chip să conteze puțin sau deloc. Depinde doar de noi, ca toate cele enumerate să fie posibile. Depinde cum pășim pe cărările ce ni se arată. Important este să nu tropăim și să strivim cele ce ni se ivesc în cale. Noi, ca persoane, noi, ca societate.
Întrucât „PSD este un organism viu în care se discută, iar la final vorbește pe o singură voce”, așa cum a spus un lider al formațiunii, înseamnă că și partidele au zile de naștere, de renaștere mai bine zis. Doar că ele nu sunt marcate anual, ci din când în când, atunci când șeful suprem își pierde adulatorii sau când supremația lui trebuie reconfirmată. Aceste evenimente se petrec într-un cadru grandios, cu o regie foarte bine pusă la punct. De pildă, la congresul PSD desfărușat sâmbătă, programul a fost gândit până la cele mai mici detalii. Cine și când vorbește, cum să zâmbească, unde se așază. Potrivit unui reporter care transmitea de la Palatul Parlamentului – locul unde s-au întâlnit peste patru mii de membri PSD , desemnați spre a-și arăta supușenia față de stăpân – desfășurătorul obținut pe surse arăta cum premierul Viorica Dăncilă a avut indicații exacte. După discursul ținut de Liviu Dragnea, el o invită pe scenă, ea să-i mulțumească în timp ce el pleacă de la pupitru (i-a mai mulțumit la fiecare trei fraze în timpul discursului!), apoi ea e învățată cum să-și potrivească microfonul, și în niciun caz să nu vorbească până ce acesta nu-și ocupă locul. Programul conceput în favoarea unora (unuia), i-a sabotat pe alții. Discursurile celor doi contracandidați ai premierului Dăncilă, Ecaterina Andronescu și Nicolae Bănicioiu, au fost stabilite după începerea votului. Totul a curs conform scenariului. Doar protestele din fața Sălii Palatului nu erau prevăzute și au stricat, oarecum, spectacolul din interior. A fost singura deosebire față de ultimul Congres al PCR desfășurat tot în istorica sală. Întregul congres al PSD a fost înconjurat de mașini blindate și impresionante trupe de jandarmi. Zâmbetele, atât de largi că dădeau în rânjet, ale ocupanților primului rând din sala congresului și din fruntea țării, păreau o sfidare la adresa adevăratelor probleme cu care se confruntă țara. Dar, pe principiul țara arde și baba se piaptănă, Liviu Dragnea a fost sărbătorit cu fast și opulență, iar poporul …

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.